Undele cuantice – punte de legătură între ştiinţă şi spiritualitate

by ” Orice formă sau structură (obiecte, desene, structuri materiale de tip natural sau artificial, gânduri, idei) degajă energii misterioase numite unde de formă sau unde cuantice. Acestea sunt energii de vibraţie scăzută care, ca şi celelalte feluri de unde care ne înconjoară, ne influenţează, indiferent dacă sunt conştientizate sau […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Orice formă sau structură (obiecte, desene, structuri materiale de tip natural sau artificial, gânduri, idei) degajă energii misterioase numite unde de formă sau unde cuantice. Acestea sunt energii de vibraţie scăzută care, ca şi celelalte feluri de unde care ne înconjoară, ne influenţează, indiferent dacă sunt conştientizate sau nu.

Natura acestora este electromagnetică, iar lungimea lor de undă, conform măsurătorilor efectuate de cercetătorul Boris Presman, se află la limita inferioară a razelor X. Pot fi naturale, sau pot fi generate artificial (prin aparate electronice).

Chiar dacă sunt dificil de măsurat, existenţa lor nu poate fi pusă la îndoială din cauza efectelor pe care s-a constatat că le au. Ele au fost cunoscute şi utilizate de foarte mult timp atât în Occident cât şi în Orient. Cunoaşterea lor ne este utilă pentru că astfel le putem folosi în avantajul nostru, iar pe de altă parte ne putem proteja de ele în cazurile în care nu sunt benefice.

Curenţii energetici cosmici şi telurici

Din aceeaşi familie a energiilor electromagnetice fac parte şi curenţii energetici cosmici şi telurici. Aceştia formează o reţea de linii şi focare energetice la suprafaţa pământului. Din timpuri străvechi, orientalii, în special chinezii şi japonezii, considerau că lumea fizică este traversată de astfel de curenţi. Arta de a-i localiza, de a-i folosi pe cei benefici şi de a-i neutraliza pe cei malefici este cunoscută sub numele de Feng Shui.

În Occident se cunoştea o tehnică similară de studiere a solului numită geomanţie, reactualizată ştiinţific în prezent sub numele de geobiologie. S-a constatat că toate monumentele sacre, cum ar fi cel de la Stonehenge, alinierile de la Carnac din Bretania, mai târziu bisericile, sunt amplasate pe falii geomagnetice perfect vizibile pe hărţi topografice.

De la legendă la ştiinţa actuală

Reţeaua cosmotelurică pare a fi fost cunoscută de către vechile civilizaţii, care utilizau focarele de energie benefică pentru a se dezvolta spiritual şi a-şi creşte nivelul de conştiinţă. Spaţiile iniţiatice erau plasate şi ele în astfel de locuri. Aceste cunoştinţe vechi ne-au parvenit sub forma tradiţiilor şi a legendelor. Curenţii telurici erau reprezentaţi prin dragoni sau şerpi, energiile cosmice erau reprezentate prin vulturi sau cerbi, iar interferenţele cosmotelurice prin legende precum cele ale Arhanghelului Mihail sau Sfântului Gheorghe care doboară dragonul, sau a Fecioarei care calcă în picioare şarpele.

Un expert englez în Feng Shui, John Mitchell, studiind amplasamentele megalitice britanice a arătat că ele sunt repartizate conform unei reţele complexe, corespunzătoare liniilor de forţă telurice, iar traiectoria acestora reprezintă, punctată pe o hartă a Angliei, imaginea aproximativă a unui dragon. Această linie corespunde răsăritului soarelui la 1 mai, marcând străvechea sărbătoare celtică Beltaine sau Focul Strălucitor. De-a lungul liniei se constată o abundenţă de elemente asociate cu mitul dragonului: toponimie, sculpturi, legende locale etc.

Fiinţa umană este ca o antenă sensibilă la curenţii energetici

Curenţii cosmici şi cei telurici sunt fenomene vibratorii percepute de corpul nostru energetic, care transmite apoi informaţia corpului fizic. Sănătatea fizică, psihică şi spirituală a oamenilor este influenţată de curenţii energetici din mediul înconjurător. Atunci când echilibrul cosmoteluric este perturbat, efectul asupra sănătăţii omului este nefavorabil.

Cercetările au arătat că echilibrul cosmoteluric poate fi perturbat de diferiţi factori geologici, cosmici sau umani. În urma interacţiunilor dintre aceşti factori, în reţeaua energetică ce acoperă Pământul iau naştere zone neutre, zone benefice sau zone malefice.

Factorii care pot influenţa echilibrul dintre energiile cosmice şi cele telurice sunt diverşi: dezechilibrele biosferei (produse de activităţile poluante ale omului), electrificarea intensă, utilizarea excesivă a anumitor materiale de construcţie (mase metalice, beton armat, izolaţii sintetice), furtunile magnetice solare, ploile de meteoriţi, faliile geologice, pungi cu gaz subteran, zăcăminte de minerale (uraniu în mod special), galerii de mine obturate etc.

Câmpul energetic al fiinţelor vii

Existenţa unui câmp bioelectromagnetic în jurul corpului fizic al fiinţelor vii (oameni, dar şi animale sau plante) este în prezent dovedită ştiinţific. Aceasta nu înseamnă însă că este şi cunoscută. Pe lângă faptul că este inerent fiinţelor vii şi că se manifestă în jurul lor, mai ştim despre acest fenomen că este de diverse tipuri (unde cosmotelurice, telepatie etc.) şi că poate fi circulat de forme, fie ele fizice sau mentale.

Este vorba despre o energie care scaldă tot universul şi toate manifestările sale (mineral, vegetal, animal, uman, structură atomică etc.) la nivele diferite de vibraţie, fenomen care, de-a lungul timpului a primit numeroase denumiri. A fost numit PRANA, mana, energie vitală sau fluviul vieţii în antichitate; apoi, rând pe rând, magnetism animal, forţă motrice, forţă eterică, undă de formă; în parapsihologia şi în fizica modernă această energie a fost numită energie bioplasmică, energie psihotronică, câmp unitar cauzal, eoni, unde cuantice.

Corpul energetic uman, cunoscut sub numele de „aură”, este de fapt câmpul electromagnetic al omului. Acesta a fost pus în evidenţă în mod ştiinţific şi poate fi măsurat prin procedeul Kirlian (care utilizează curent electric de frecvenţă înaltă) sau prin cel al spectroscopiei (la frecvenţă joasă), pornind de la cercetările Centrului Internaţional de Medicină Cuantică.

Utilizarea magnetismului este ceva firesc

Conform cercetărilor lui Georges Lakhowsky (un fizician şi biolog francez, precursorul geobiologiei ştiinţifice moderne, care, în anii ’20, a studiat relaţiile dintre radiaţiile cosmice şi fenomenele vitale,) toate fiinţele vii nu numai că emit radiaţii, dar sunt capabile, cu mici excepţii, de a primi şi de a transmite unde. Capacitatea de orientare a animalelor ar fi astfel rezultatul emiterii şi recepţiei de unde electromagnetice şi unde cosmice.

Lakhowsky a prevăzut existenţa aurei (care pe vremea lui nu era demonstrată ştiinţific) şi capacitatea de percepţie a câmpului magnetic. A descris celula ca circuit oscilant natural cu o lungime de undă determinată şi foarte scurtă. A dedus de aici că viaţa este formată din oscilaţii de celule, iar armonia vibraţiilor celulare este cea care asigură funcţiile vitale normale:
„Viaţa se naşte din radiaţie
Este întreţinută de radiaţie
Şi eliminată de orice dezechilibru oscilatoriu.”
Ca aplicaţie practică a teoriilor sale, Lakhowsky a construit un aparat pentru tratarea bolilor prin echilibrarea dizarmoniilor oscilatorii. Acesta este un circuit oscilant deschis format dintr-o spiră de fir metalic izolat, sub formă de colier. Circuitul în vibraţie acţionează, prin fenomenul de rezonanţă, pentru a suplini oscilaţia deficitară.

Normalul şi paranormalul sunt fragmente din aceeaşi realitate

Ştiinţa modernă a început să includă în aria sa de interes domenii până de curând mai puţin cercetate. Astfel, fizica de avangardă se interesează de puterea minţii umane, care pare a fi capabilă de a primi şi de a emite radiaţii specifice. Se consideră că acestea sunt în legătură cu undele cuantice, care există nu numai în creierul uman ci şi în întregul spaţiu-timp. Omul ar fi astfel profund conectat la Univers, fapt care implică şi existenţa unei interconexiuni intime între toate fiinţele.

Comunicarea instantanee între două creiere, de exemplu, ar fi posibilă prin intermediul undelor cuantice, dar poate fi percepută conştient doar prin atingerea unei stări de supraconştienţă, adică o stare superioară a conştiinţei, în care potenţialul creierului uman să fie utilizat în măsură mai mare decât suntem obişnuiţi. Aceasta se poate realiza prin intermediul enigmaticei energii a vieţii, care este permanentă şi continuă. Ea poate fi activată şi folosită prin intermediul voinţei, motivaţiei sau dorinţei.

Conştiinţa umană este etajată pe trei niveluri: conştientul (cel pe care folosim în starea de veghe), subconştientul (memoria legată de emoţii, conţine tot ce am făcut de la naştere şi chiar înainte, se exprimă în starea de vis, în creativitate) şi supraconştientul sau conştientul superior (prea puţin cunoscut, permite transcenderea celor cinci simţuri pentru a ajunge la starea de unitate cu Universul, în care ne apare adevărata natură a realităţii).

Creierul uman are capacităţi nebănuite

Cercetările arată că, până la ora actuală s-a studiat doar 10-15% din capacitatea creierului uman. Se ştie despre el că emite pe mai multe lungimi de undă, produce curenţi sub formă de energie electrică, nu doarme niciodată (când conştientul doarme, este activ subconştientul), poate acumula mereu noi cunoştinţe, poate evolua şi îşi poate dezvolta noi aptitudini.

Creierul uman este alcătuit din trei părţi: arhicortexul şi cele două emisfere, stângă şi dreaptă, ale neocortexului. Emisfera dreaptă este sediul funcţiilor creative şi imaginative iar emisfera stângă este sediul raţionalului şi al gândirii abstracte. Creierul drept percepe lucrurile global, iar cel stâng analizează totul pe bucăţele. Omul modern funcţionează mai mult cu lobul stâng, supremaţie ce pare a fi determinată de elemente sociale, rezultând de aici o percepţie imperfectă asupra realităţii.

Emisfera dreaptă a creierului poate fi stimulată prin diverse metode care ţin în principal de exersarea imaginaţiei şi a creativităţii, precum şi de interiorizare: muzică, dans, artă în general, izolare senzorială, meditaţie, HATHA-YOGA, concentrare, relaxare. Scopul acestora ar fi atingerea stării de echilibru descrisă în mod plastic de André Bréton: „Totul ne îndeamnă a crede că există un anumit punct al minţii în care viaţa şi moartea, realul şi imaginarul, trecutul şi viitorul, comunicabilul şi incomunicabilul, susul şi josul încetează a mai fi percepute în mod contradictoriu. ”

Teoriile ştiinţifice moderne tind către spiritualitate

Fizicianul francez Jean E. Charon a elaborat o teorie a relativităţii complexe, în continuarea ideilor lui Albert Einstein. Conform acestei teorii, universul are o natură complexă alcătuită dintr-o parte reală şi o parte imaginară care se întrepătrund şi se completează reciproc. Astfel, în interiorul electronilor, spaţiul şi timpul sunt diferite de felul în care le cunoaştem.
Aceasta permite ca fiecare electron al corpului nostru să conţină, în imagine holografică, datele noastre complete. Iar, pentru că electronul are, conform datelor fizicii moderne, o durată de viaţă nelimitată, rezultă că şi spiritul nostru este, în mod virtual, nemuritor.

Invizibil în realitatea noastră obişnuită, electronul devine real într-un spaţiu interior al universului, unde nu mai este supus timpului. Spiritul nostru ar avea astfel şi el posibilitatea de a se pune în rezonanţă cu acel loc în care toate fenomenele există simultan şi în totalitate. De aici rezultă posibilitatea a ceea ce numim paranormal, precum şi ideea că realitatea noastră obişnuită este doar un aspect al Universului. Aceasta aminteşte de faptul că şi tradiţiile spirituale consideră lumea vizibilă ca fiind doar o reflexie a realităţii.

Partea este în tot şi totul este în parte

Neochirurgul american Karl Pribram a elaborat o teorie holografică de funcţionare a creierului uman şi un model holografic al Universului. El consideră că realitatea vizibilă este doar o iluzie, iar adevărata realitate se situează la un nivel în care spaţiul şi timpul nu o mai influenţează. La acel nivel fundamental al realităţii spiritul nostru ar putea transcende limitele materiei şi legile universului vizibil.

Teoria Universului superluminos a fizicianului Régis Dutheil se bazează pe existenţa elementelor superluminoase. Dintre acestea, primul descoperit a fost tahionul, particulă a cărei viteză minimă este cea a luminii, iar cea maximă este infinită. Conform acestei teorii, Universul ar fi alcătuit din trei părţi: spaţiul-timp subluminos şi materia obişnuită, spaţiul-timp superluminos (în care informaţia şi ordinea cresc continuu, la fel ca în teoria lui Charon) şi o zonă intermediară, Universul luminos sau pragul luminii. În opinia lui Dutheil conştientul uman este alcătuit dintr-o materie superluminoasă, tahionică, înafara pragului luminii şi a spaţiului-timp obişnuit. Astfel, fiecare fiinţă umană ar conţine o parte din universul superluminos, care reprezintă adevăratul conştient.

5587_4

Universul superluminos are proprietăţi surprinzătoare: „Informaţia şi semnificaţia aduse la nivelul lor maxim, mereu în creştere, organizate după principiul analogiei şi al afinităţii, a cărui emergenţă în Universul nostru subluminos ar fi sincronicitatea.

Pe de altă parte, timpul trăit de conştient nu s-ar scurge, ar fi o formă de eternitate în care noţiunile de «trecut», «prezent» şi «viitor» nu ar mai exista. Cum, dealtfel, există o inseparabilitate la nivel superluminos, fiecare conştient ar putea comunica separat cu toate celelalte conştiinţe, Universul superluminos fiind format din totalitatea conştiinţelor universului.””[1]

SURSE

  1. http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=5587
  2. Foto: Internet
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Sănătate Spirituală

Sănătate Spirituală – Spiritualitate, Medicina Alternativă, Ezoterism și Psihologie.
Contact: office@sanatatespirituala.ro