Un medicament perfect natural de excepţie – Sfecla roşie

by Sfecla roşie este un aliment deosebit de complex, datorită conținutului foarte bogat în substanțe nutritive, fiind recomandată în curele de detoxifiere a organismului şi ca adjuvant în cazul multor probleme de sănătate. Descoperită în urmă cu aproape patru milenii, sfecla roșie a fost cultivată pentru gustul plăcut al frunzelor […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Sfecla roşie este un aliment deosebit de complex, datorită conținutului foarte bogat în substanțe nutritive, fiind recomandată în curele de detoxifiere a organismului şi ca adjuvant în cazul multor probleme de sănătate.

Descoperită în urmă cu aproape patru milenii, sfecla roșie a fost cultivată pentru gustul plăcut al frunzelor ei în Iran, Babilon şi Asiria și pentru rădăcină mai ales în țările arabe, unde a devenit şi marfă pentru export. Folosită ca medicament și hrană, sfecla roșie a ajuns să fie exportată cu caravanele – precum mirodeniile şi aurul, până în Imperiul Roman şi Grecia. Legenda spune că împăratul roman Tiberius, convins de calitățile sfeclei, a stabilit plata tributului datorat de triburile germanice în lăzi cu sfeclă, în locul pungilor cu aur.

Mai ales în anotimpul rece, sfecla roșie ar trebui să fie nelipsită din alimentația noastră, fiind cu adevărat un aliment minune şi având un efect semnificativ în îmbunătăţirea stării de sănătate, atât fizică, cât şi psihică. Este de preferat ca sfecla roşie să fie consumată în stare crudă, deoarece prin fermentare sau gătire se pierd o parte din numeroasele beneficii ale acesteia. O variantă ideală pentru consumarea sfeclei o reprezintă sucul de sfeclă roşie. Totuși, spre deosebire de alte legume, chiar și atunci când este prelucrată termic are unele efecte terapeutice, deoarece se mai păstrează o parte a vitaminelor și mineralelor din compoziție.

Sfecla roșie conține tot complexul de vitamina B, potasiu, mangan, vitamina C, vitamina A, magneziu, fosfor, iod, calciu, sulf, antioxidanți și fier, cu alte cuvinte o mare parte a elementelor de care organismul are nevoie.

Folosirea ei în alimentaţie are, pe lângă virtuţi culinare, şi virtuţi medicale: vindecă tumori, afecțiuni ale ficatului, afecțiuni cardiovasculare, digestive, întărește imunitatea și este un puternic antiinflamator, detoxifiant și energizant. Previne bolile de sânge deoarece întrece prin conţinutul său de fier toate legumele, în afară de usturoi. Asimilarea fierului este favorizată de vitamina C, prezentă în toate părţile plantei. În structura rădăcinii de sfeclă este prezent şi cuprul. Lipsa de cupru în alimentaţie provoacă încărunţirea precoce a părului, îngreunează procesul de refacere și de consolidare a oaselor în cazul fracturilor, provoacă dereglări în activitatea pancreasului.

Alt element important este zincul, prezent în cantităţi foarte mari în sfecla roșie. Datorită prezenţei zincului în alimentaţie, funcţionează bine organele de reproducere, se previne apariţia coşurilor, a furunculozei, căderea părului. Lipsa de zinc afectează vederea, poate provoca infarctul miocardic. Sfecla roșie conţine şi o cantitate mare de mangan, care apără ficatul de distrofie adipoasă, scade nivelul de zahăr în sânge, ajută în lupta cu scleroza şi elimină surplusul de apă din organism.

Sfecla roșie mai conţine şi iod, care favorizează metabolismul, fiindu-le extrem de prielnică persoanelor cu obezitate şi care suferă de inhibarea funcţiilor tiroidei. De nepreţuit este rolul iodului şi în blocarea cancerului şi încetinirea îmbătrânirii. Celuloza din sfeclă elimină din organism toxinele, îmbunătățește funcționarea tractului intestinal, fiind un remediu redutabil în tratarea obezităţii şi constipaţiei. Medicina populară foloseşte toate componentele sfeclei: atât rădăcina, cât şi frunzele.

Tratamente ce pot fi folosite cu succes pentru vindecarea diferitelor afecțiuni

Tratamente interne

Alcoolism

 

Complexul de metode folosite în vindecarea alcoolismului prevede şi îmbogăţirea organismului cu săruri de potasiu, vitamine şi alte substanțe care ajută la reducerea tendinţei irezistibile de a consuma alcool. Cu 30 de minute înainte de masă, se beau 100 ml de suc de sfeclă în care se adaugă o jumătate de lămâie stoarsă, iar în timpul meselor principale se consumă, pe cât posibil, salată crudă din sfeclă rasă.

Alzheimer sau demență

Sfecla roșie stimulează activitatea cerebrală. Boli precum Alzheimer și demența pot fi parțial tratate și cu succes prevenite cu ajutorul consumului de sfeclă roșie. Se introduce în dietă sfecla roșie, atât ca suc cât și crudă, în salate.

Amigdalită

În medicina populară, se folosesc mai multe preparate din sfeclă roșie, pentru tratarea amigdalitei. Se dă pe răzătoare sfecla crudă, se umple un borcănel de 700 ml, se adaugă 2-3 linguri de oţet de mere şi se lasă la macerat 3 ore, amestecând periodic. Se stoarce sucul şi se adaugă miere de albine. Se face gargară la fiecare 2 ore. Pentru accelerarea vindecării, în pauze, între gargare, se mestecă încet câte o felie de sfeclă crudă.

Anemie

Sfecla roșie conține fier, magneziu şi vitamina B6, de aceea combate anemia, stimulând procesul de formare a globulelor roșii. Se recomandă o cură timp de o lună de zile, câte 150 grame de sfeclă roșie crudă, o dată la două-trei zile.

Ateroscleroză, ischemie cardiacă

Rădăcina de sfeclă roșie conține substanțe care împiedică oxidarea colesterolului, prevenind procesul de îngroșare a vaselor de sânge. Cura are o durată de una până la două luni, perioadă în care se consumă câte 150 grame, alternativ, ca suc şi ca salată, sfecla fiind crudă.

Boli de ficat

Datorită consumului de sfeclă roșie crudă ficatul va fi protejat și va avea capacitatea de a se regenera mult mai repede.

Boli renale

Bolile renale pot fi combătute prin intermediul consumului de sfeclă roșie. Se prepară un amestec din 100 ml suc de sfeclă roșie şi 400 ml suc de morcovi, care este un puternic diuretic. Acesta poate ajuta şi la eliminarea mai ușor a calculilor, având un efect relaxant asupra musculaturii netede. Tot pentru litiază renală, se taie în felii subţiri 3-4 sfecle de mărime medie, curăţate de coajă. Se pun într-un borcan de trei litri. Se toarnă deasupra apă rece de izvor, în aşa fel ca să rămână un loc gol de 2-3 degete. Pe gura borcanului se pune un strat de tifon. Timp de 7-8 zile, borcanul se lasă la temperatura camerei, amestecând conţinutul zilnic, cu o lingură de lemn, apoi lichidul se strecoară în alt vas şi se păstrează în frigider.

Preparatul se bea fără restricţii. Între timp, se prepară o altă porţie de băutură. În 5-6 luni, în afară de curăţarea rinichilor de nisip, este posibilă şi îmbunatăţirea digestiei şi reglarea tensiunii arteriale. Datorită conţinutului ridicat în oxalaţi, sucul de sfeclă roşie trebuie consumat cu moderație (a nu se depăși 150 ml pe zi) de persoanele care au litiază renală sau altfel spus pietre la rinichi.

Bronşita cronică

Se stoarce sucul dintr-un kilogram de sfeclă, se amestecă cu 1 kg miere de albine, 500 ml vin roşu, un pahar de suc de morcov şi 1 kg de piersici curăţate de sâmburi şi tăiate felii. Se pune totul într-un borcan de sticlă și se păstrează în frigider. Se beau câte 75 ml dimineaţa, pe stomacul gol. Ajută şi la vindecarea diferitelor afecțiuni ale aparatului respirator, provocate de răceală, dar şi pentru profilaxia lor.

Cancer

Sucul de sfeclă roșie și salata preparată din acest aliment crud sunt cele mai bune pentru tratarea și prevenirea tumorilor canceroase. Sfecla roșie conține enzime și substanțe cu proprietăți antitumorale. Sfecla roșie consumată în mod regulat previne și tratează cancerul pulmonar, cancerul de colon, cel rectal și cel gastric datorită faptului că aceasta este bogată în substanțe antioxidante. Rădăcina de sfeclă roșie face minuni în cazul cancerului de prostată sau de sân, precum şi în cancerul testicular. Are de asemenea un efect benefic de ameliorare a efectelor secundare ale chimioterapiei și radioterapiei.

În cura cu sucuri, pentru început, se recomandă a se consuma sucul de la 250 de grame de sfeclă pe zi, crescând apoi cantitatea. Creșterea cantității se face treptat, iar dacă apar senzații de vărsături, greață, sau amețeli, se va reduce cantitatea, astfel încât să poată fi acceptată de către organism.

Terapeutul naturist austriac Rudolf Breuss a vindecat nu mai puțin de 45.000 de cazuri de cancer, precum și alte afecțiuni cronice cu ajutorul sucurilor de legume şi al ceaiurilor din plante. Rudolf Breuss a administrat cu succes pacienților săi și sucul de sfeclă roșie. Acesta ne recomandă sfecla ca remediu împotriva leucemiei și a cancerului în diverse forme, într-o combinație de sucuri ce poate fi obținută din 100 ml suc de sfeclă roșie, 50 ml suc de rădăcină de țelină și 300 ml suc de morcovi, preparată cu ajutorul unui storcător. Această combinație se păstrează ermetic într-un recipient în frigider și se consumă pe parcursul unei zile, pe stomacul gol. Terapeutul este de părere că sucul de sfeclă este cel mai puternic purificator al sângelui, detoxifică ficatul și blochează dezvoltarea tumorilor.

Cancer de colon

Se consumă 150-300 grame pe zi de sfeclă roșie crudă, fapt ce ajută la normalizarea tranzitului intestinal. Sfecla roșie conține substanțe ce acționează ca un burete la nivelul stomacului, împiedicând apariția sau dezvoltarea cancerului de colon sau de rect.

Constipaţie

Rădăcina de sfeclă roşie conține polizaharide și fibre care ajută la combaterea constipației. Se poate consuma sfeclă roșie crudă amestecată cu hrean şi miere ajungând la un consum zilnic de până la 150 de grame.

Colesterol mărit

Cu ajutorul unei cure cu suc de sfeclă, nivelul colesterolului va scădea, iar nivelul trigliceridelor din sânge va fi reglat. Accidentele cardiovasculare pot fi prevenite, riscul unui atac fiind mult mai scăzut. Se poate adăuga în sucul de sfeclă roșie și frunzele de sfeclă, ținând cura timp de o lună.

Depresie

Depresia poate fi vindecată cu ajutorul sfeclei roșii, datorită betadinei din compoziția acesteia, care are efect relaxant. Se recomandă să se introducă în alimentație sfecla roșie, atât ca suc, cât și în salate.

Dezintoxicarea ficatului și a bilei

Sucul de sfeclă roșie are un efect foarte puternic de dezintoxicare al ficatului și bilei, de aceea consumarea acestuia în cantități mari încă de la început poate provoca grețuri. Se poate începe cu o lingură de suc de sfeclă pe zi şi să se crească treptat doza până la un pahar pe zi. Sucul de sfeclă roșie se poate combina și cu sucul altor rădăcinoase (precum morcov și țelină, pătrunjel), cât și cu varză. Durata unei cure de sfeclă roșie ține trei săptămâni.

Diabet

Sfecla roșie este unul dintre alimentele recomandate pentru stabilizarea glicemiei pacienților cu diabet de tip I şi II. Având un gust dulce pronunțat, sfecla roșie conține fibre alimentare și compuși cu un efect uşor hipoglicemic, putând fi consumată şi de către diabetici. Are efecte diuretice şi previne complicațiile cardiovasculare ale diabetului.

Disbacterioza

Flora intestinală se restabileşte rapid când se introduce în alimentație sfecla marinată. Modul de preparare: sfecla spălată bine se fierbe în coajă, se răceşte, se curăţa de coajă şi se taie felii subţiri. Înainte de a pune feliile în borcan, sfecla se cântăreşte. Pentru un kilogram de sfeclă este nevoie de 1 litru de apă, 2 pahare de oţet de mere, câte o linguriță de sare, 10 boabe de piper negru, 6 cuişoare şi 2 foi de dafin. Marinata se aduce până la punctul de fierbere şi se ţine pe foc slab, 3-5 minute. Oţetul împreună cu o linguriță de miere se adaugă după răcire. Marinata se toarnă în borcan peste feliile de sfeclă. Se păstrează la rece.

Gripă, răceala

Se amestecă 300 g suc de sfeclă cu 200 g suc de roşii, cu sucul dintr-o lămâie, 5 linguri suc de ceapă, 4 crenguţe de mentă, sare, zahăr şi piper negru măcinat (după gust). După 2 ore, se scoate menta şi se beau câte 50 ml suc cu înghiţituri mici, între mesele principale.

Gastrită hiperacidă

Gastrita hiperacidă poate fi prevenită, iar durerile pot fi calmate prin ingerarea unui suc cu un gust plăcut, preparat din 100 ml suc de sfeclă roșie combinat cu 100 ml de suc cartof crud şi 500 ml suc de morcov.

Hepatită cronică

Sucul de sfeclă roșie protejează celulele hepatice, ajută la regenerarea acestora și le stimulează să funcționeze normal. Sfecla roșie este un adevărat aliat al ficatului și previne totodată evoluția hepatitelor cronice spre ciroză sau spre cancerul hepatic. De asemenea, sfecla roșie poate face minuni şi în cazul în care aveți aşa zis „ficat gras”, ca urmare a unei intoxicații sau a unei otrăviri.

Hipertensiune

În medicina populară sunt foarte multe reţete pentru reglarea tensiunii, în care ingredientul principal este sfecla. Se amestecă în părţi egale suc de sfeclă cu miere de albine şi se beau câte 2 linguri de trei ori pe zi. În loc de miere, mai poate fi amestecat cu suc de păducel.

Hipertensiune cu dureri de cap şi edem al picioarelor

Se storc 300 ml suc de sfeclă, se amestecă cu sucul dintr-o lămâie, 1,5 l de apă şi 300 g de miere de albine. Se ţin ingredientele într-un borcan de 3 l, acoperit cu tifon, într-un loc cald, pentru fermentaţie. Lichidul nu se păstrează la frigider. Se beau, de 3-4 ori pe zi, câte 100-150 ml. Reglează tensiunea arterială, dispar durerile de cap şi vâjâiturile.

Întărirea imunității

Pentru întărirea imunității se recomandă suc de morcov, sfecla roșie și ţelină, diluat cu puţină apă şi la care se adăuga o linguriță de miere de albine. Doza este de minim un pahar pe zi și poate fi crescută gradat. Sucul se ia pe stomacul gol, după care nu se mănâncă minim o jumătate de oră.

Leucemie

Pentru tratarea acestei boli grave, leucemia, se recomandă o cură de sfeclă roșie, cură ce presupune consumul a 450 ml de suc de sfeclă, țelină şi morcov, zilnic, pe o perioadă de 60 de zile, urmată de 15 zile de pauză, după care poate fi reluată. Terapia cu sfeclă roșie este puternică și nu este contraindicată în cazul în care pacientul urmează un tratament medicamentos sau naturist.

Menopauză

Deseori, în perioada climacterică apar diferite dereglări, mai ales menstruaţii abundente, când se pierd cantități mari de fier. Se bea suc de sfeclă în porţii mici (75-100 ml) de 2-3 ori pe zi.

Tulburări oculare

Consumul de sfeclă roșie previne apariția tulburărilor oculare datorită conținutului de luteină și zexantină.

Varice

Sfecla roșie este un remediu excelent împotriva varicelor, precum și pentru prevenirea acestora. Astfel, sfecla roșie este indicată a fi consumată de persoanele ce au predispoziție spre această boală, în mod preventiv.

Tratamente externe

Arsuri

 

În cazul arsurilor la nivelul pielii, se poate aplica sfeclă roșie crudă, dată pe răzătoarea mică, timp de o săptămână, ajutând astfel la vindecarea zonei afectate. Se pot aplica şi frunzele de sfeclă strivite în palme. Aceste cataplasme se vor schimba de minim cinci ori pe zi.

Limfostaza (elefantiazis)

Edemul limfatic al picioarelor necesită un complex întreg de tratamente, printre care şi comprese cu celuloză din sfeclă rămasă după stoarcerea sucului.

Noduli la sâni

Nodulii la sâni pot fi tratați prin aplicarea de cataplasme cu sfeclă roșie crudă răzuită, într-un tifon steril, aplicat câte 40 de minute zilnic, timp de o lună, pe locul dureros.

Paradontoză

Paradontoza, o boală destul de gravă de la nivelul danturii poate fi combătută cu ajutorul sfeclei roșii. Se pune într-un tifon steril o cantitate mică de sfeclă roșie dată pe răzătoarea mică și se aplică pe locul afectat zilnic timp de trei sferturi de oră. Îmbunătăţirea se observă peste 5-7 zile, dar tratamentul trebuie repetat câteva săptămâni (în funcţie de vechimea afecţiunilor).

Picături pentru nas

Sucul de sfeclă roșie poate fi, de asemenea, folosit,ca și picături pentru nas, deoarece are puternice proprietăți antiinflamatoare, fiind un decongestionat nazal foarte puternic. Pentru cei mai mici, sucul se diluează cu apă.

Preparate din sfleclă roşie

Substanţa care dă culoarea roşie-sângerie sfeclei se numeşte betalaina, iar de prezenţa ei, foarte sensibilă la fierbere şi extrem de sensibilă la coacere, se leagă mai toate proprietăţile antitumorale şi antioxidante ale acestei legume. Ca atare, sfecla va fi consumată de preferință crudă, nu fiartă sau coaptă.

Sfecla crudă

În stare crudă sfecla roşie are un gust intens, ce nu e agreat de toată lumea, astfel încât poate fi consumată în salatele de crudităţi (în proporţia 1:2 – 1:3) cu alte rădacinoase, precum morcovul, ţelina, pătrunjelul, salată verde sau varza roşie. Doza zilnică pentru ca sfecla crudă să-şi exercite proprietăţile terapeutice este de 100-150 de grame. De regulă, o cură cu sfeclă crudă durează minimum două săptămâni.

Sucul de sfeclă

Sucul de sfeclă roșie poate fi consumat de orice persoană, fără niciun fel de restricţie, însă în cantităţi moderate, fără a depăşi un pahar (230 ml) pe zi. Este metoda cea mai simplă de a prepara sfecla roşie şi de a ne bucura de toate beneficiile pe care aceasta le aduce sănătăţii noastre. În cazul în care gustul sfeclei crude nu este acceptat cu uşurinţă, aceasta se poate combina cu sucul altor rădăcinoase sau fructe, precum morcov, ţelină, ghimbir, măr, ananas, afine, portocală sau lămâie. Pentru început, se recomandă a se consuma sucul de la 250 de grame de sfeclă pe zi, crescând apoi treptat cantitatea.

Vin tonic din sfeclă

În medicina populară, se foloseşte o reţetă cu acţiune tonică generală, care se numeşte „7 pahare”. Se amestecă în cantităţi egale câte 250 ml sucuri de: sfeclă, morcov, ridiche neagră, usturoi, lămâie, miere de albine şi vin roşu dulce. Amestecul se păstrează în vase de sticlă, în frigider. Se beau câte 50 ml, de trei ori pe zi.

Cantitatea – 1750 ml – reprezintă o cură care se repetă de cinci ori pe an, cu pauze de 3-4 săptămâni. Preparatul se recomandă pentru întărirea imunității, revitalizarea organismului după intervenţii chirurgicale, chimioterapie şi în timpul tratamentelor de lungă durată.

Atenție!
Nu vă speriați de anumite semne ce precedă consumul de sfeclă roșie. La 15% dintre persoanele care consumă sfeclă roşie, urina capătă o culoare roşie, care nu arată vreo intoxicaţie sau vreo afecțiune, ci doar o incapacitate parțială a organismului de a asimila anumiți nutrienți din sfeclă. Aceasta se numește beturie.

SURSE

  1. http://yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=9357
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Sănătate Spirituală

Sănătate Spirituală – Spiritualitate, Medicina Alternativă, Ezoterism și Psihologie.
Contact: office@sanatatespirituala.ro