Scorţişoara, mai mult decât un condiment

by “Este vremea să vă delectaţi cu un vin fiert la care să adăugaţi puţină scorţişoară. Acest condiment nu numai că dă savoare, dar reglează tensiunea arterială şi măreşte secreţia de insulină. În cazul în care adăugaţi 50 de grame de scorţişoară la un litru de vin, vă veţi bucura […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

“Este vremea să vă delectaţi cu un vin fiert la care să adăugaţi puţină scorţişoară. Acest condiment nu numai că dă savoare, dar reglează tensiunea arterială şi măreşte secreţia de insulină. În cazul în care adăugaţi 50 de grame de scorţişoară la un litru de vin, vă veţi bucura de proprietăţile curative în afecţiuni digestive: constipaţii, balonări, diaree.

Efect afrodiziac
Scorţişoara este cunoscută şi pentru proprietăţile afrodiziace. “Consumul acestui condiment garantează un efect excitant asupra sistemului nervos”, completează Cristina Bălănescu, medic primar medicină generală, cu competenţă în terapii complementare de la Centrul Medical Clar Med.

Pentru a obţine un rezultat şi mai puternic, specialistul nostru recomandă asocierea acestui condiment cu alimente cu proprietăţi asemănătoare, cum ar fi mierea, nucşoara sau ghimbirul.

Cu acelaşi efect, scorţişoara se adaugă în siropul obţinut din plante cu rol afrodiziac, cum ar fi siropul de pin şi siropul de brad.

Tratament pentru gingivită
Specialistul nostru recomandă scorţişoara şi pentru oprirea sângerării gingiilor în caz de gingivită. Pentru aceasta se prepară o infuzie dintr-o linguriţă de scorţişoară la o cană de apă. Se lasă să se răcească, apoi cu acest preparat se clăteşte gura, de două ori pe zi, dimineaţa şi seara.

Din punct de vedere nutriţional, scorţişoara reprezintă o sursă excelentă de mangan şi o sursă foarte bună de fibre alimentare, calciu şi fier. Calciul combinat cu fibrele alimentare ajută la eliminarea sărurilor biliare. Prin urmare, diminuează nivelul colesterolului.

REMEDIU NATURIST. Scorţişoara reprezintă coaja de culoare roşcată-cenuşie a scorţişorului, un arbore mic, exotic şi veşnic verde ce creşte în sudul Indiei. Scoarţa este comercializată după uscare sub formă de batoane de 10 cm lungime sau deja măcinată, sub formă de pudră. Se utilizează pentru aromatizarea produselor, dar este şi un remediu naturist eficient.

PRECAUŢII. Utilizarea scorţişoarei nu trebuie să se facă în mod excesiv. În cazul excesului, ea poate cauza inflamaţii ale limbii, faringelui sau esofagului. Dacă este inhalată, pudra de scorţişoară inflamează mucoasa nazală.

PROPRIETĂŢI. Uleiul de scorţişoară poate fi utilizat în scop terapeutic. Acesta ajută la ameliorarea spasmelor digestive şi luptă împotriva constipaţiei şi a diareei. De asemenea, stimulează circulaţia, în special la extremităţi. Poate fi utilizat şi pentru înmiresmarea camerei, creând o atmosferă revigorantă. Proprietăţile antiseptice puternice ale scorţişoarei protejează împotriva infecţiilor.”[1]

SURSE

  1. http://jurnalul.ro/viata-sanatoasa/terapii-complementare/scortisoara-mai-mult-decat-un-condiment-528948.html
  2. Foto: Internet
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Sănătate Spirituală

Sănătate Spirituală - Spiritualitate, Medicina Alternativă, Ezoterism și Psihologie. Contact: office@sanatatespirituala.ro