Polițistul care a petrecut ultimele ore cu soții Ceaușescu i-a intrebat de ce nu era mâncare, curent… a rămas uluit că Ceausescu nu era informat despre aceste lucruri!

by Jurnalistul Marius Tucă realiza, în 2004, un interviu-document cu subofiţerul de Miliţie Constantin Paisie, cel care i-a escortat pe Nicolae şi Elena Ceauşescu la Târgovişte, unde aveau să fie executaţi. Interviul a fost publicat la 17 martie 2004 în cotidianul Jurnalul Naţional, unde Marius Tucă a fost director şi a […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Jurnalistul Marius Tucă realiza, în 2004, un interviu-document cu subofiţerul de Miliţie Constantin Paisie, cel care i-a escortat pe Nicolae şi Elena Ceauşescu la Târgovişte, unde aveau să fie executaţi.

Interviul a fost publicat la 17 martie 2004 în cotidianul Jurnalul Naţional, unde Marius Tucă a fost director şi a coordonat, printre altele, un amplu proiect media dedicat zilelor Revoluţiei din 1989. A fost un lung serial cu dezvăluiri în exclusivitate despre ultimele zile ale cuplului Ceauşescu, dar şi alte aspecte ale Revoluţiei.


Cu numai o zi înainte, în acelaşi cotidian era publicat un interviu realizat de jurnalist cu un martor ocular, care a povestit cum au fugit Elena şi Nicolae Ceauşescu din sediul Comitetului Central din Bucureşti, de ce au plecat la Palatul de la Snagov şi de ce nu au vrut să părăsească România. De ce au plecat cei doi din Comitetul Central? De ce au plecat la Palatul de la Snagov? De ce Elena Ceauşescu a luat cu ea carnetele de CEC pe numele copiilor? Puteau să fugă cei doi din ţară? De ce n-au făcut-o? De ce au vrut să ajungă la Piteşti? De ce au ajuns la Târgovişte? Ştiau ei după ce au fugit din Comitetul Central că în ţară începuse Revoluţia? Ştiau ei că românii cuceriseră România? Iată întrebările la care a răspuns martorul ocular. Interviul poate fi citit AICI.

Interviul cu Constantin Paisie, pe care îl publicăm mai jos, redă episodul întâlnirii Ceauşeştilor, fugari, cu Constantin Paisie, subofiţer de Miliţie, şi cu colegul acestuia, subofiţerul Enache.


Mărturia lui Constantin Paisie, cel care a stat zi şi noapte lângă Nicolae şi Elena Ceauşescu din ziua de 22 decembrie, când i-a întâlnit, şi până când aceştia au fost executaţi, este un document important pentru istoria recentă a României.

Jurnalul National: Haideti, domnule Constantin Paisie, sa incepem cu inceputul. Primul contact avut cu abandonatii din elicopterul prezidential.

Constantin Paisie: Cand am intrat in curtea Institutului de Plante de langa Targoviste eu nu am vazut decat o femeie de serviciu acolo. Sotii Ceausescu erau pe un culoar, stateau in picioare. Probabil de-abia venisera. Nu i-am intrebat cum au venit, de cat timp au venit. Cum i-am vazut, m-am dus, am dat un fel de raport, asa si am plecat imediat, n-am stat sa…

A fost cooperant?

Ceausescu a avut o oarecare ezitare la inceput, m-a intrebat: “Voi sunteti pentru tara sau nu?”. Cam asa ceva. Noi am zis: “Haideti, haideti” si i-am tot fortat sa plecam de acolo.

In acel moment, mai putin ma interesa sa port dialog. Voiam sa plecam cat mai repede, fiindca si noua ne era teama, deoarece stiam ce era in zona.

Elena Ceausescu a fost recalcitranta in vreun fel?

Nu. Tacea. Erau speriati amandoi. De fapt, in prima faza, atunci in momentul cand i-am luat de acolo, erau agitati, speriati nu erau, agitati – da.
Din momentul in care au vazut multimea din fata Otelariei, atunci au intrat intr-o panica mai mare, si nu din cauza ca era multa lume, ci din motivul ca atunci cand i-au vazut in masina cu noi, oamenii au devenit agresivi si atunci s-au speriat, agresivitatea aceasta i-a speriat.

Drumul spre Targoviste

Sa revenim. V-ati urcat cu totii in masina, acolo la Institutul de Plante si ati pornit-o spre Targoviste. E distanta mare?

Nu. Cativa kilometri, 5 kilometri.

La periferia Targovistei nu era multime adunata. Erau in centrul orasului agitatiile, nu?

La intrarea in oras, chiar in zona Otelariei, acolo erau valurivaluri de muncitori. Noi, la o intersectie, am redus viteza masinii, am zis ca astfel ne vom putea strecura. Numai ca oamenii ne-au vazut. Intentia noastra era de a patrunde in curtea si in sediul Militiei judetene, care se afla situata in vecinatatea Otelariei. Am vrut sa intram prin spate, dar nu s-a putut.

Fiind atata multime si incepand oamenii sa ne loveasca, n-am putut sa intram la Militie si atunci am fortat, am fortat si prin busculade, prin ciocniri, prin tot ce s-a putut, am reusit sa iesim din oras.

Acrosati, tamponati…

Acrosati. Ne-am rupt epoletii, le strigam “suntem cu voi!” – tot sa ne lase in pace, sa nu ne mai loveasca masina. Dar oamenii – nu, se agitau in continuare. Chiar si pe strada se vedeau scenele. Adica oamenii de pe margine, de pe trotuare vedeau cum ne buseau in spate diferite masini si i-au vazut pe cei doi Ceausesti, chiar daca i-am pitit eu la un moment dat sub banchetele din spate ale masinii. Dar probabil ca lumea si-a dat seama, pentru ca zvonul se ducea foarte repede.

Ce atitudine au avut în masina?

Erau speriati, erau pur si simplu speriati.

Ati iesit din oras si incotro v-ati indreptat?

Prima data am luat-o spre Bucuresti, pe DN 7. Nu stiam unde sa mergem. Efectiv nu aveam o idee fixata unde sa mergem. Am zis: domnule, sa scapam. Asta era singura idee atunci, sa scapam de furia oamenilor.

Am mers pe DN 7, sa zic 6-7 kilomtetri, iar dupa aceea am luat-o spre Ratoaia, o zona pe care o stiam eu mai bine.

Pe drum tot veneau masini din fata si toti cu “Victorie!” si cu farurile aprinse, asa. Scoteam si noi mana pe geam si faceam semnul victoriei.

Ati mai fost urmariti cu masini de cei din Targoviste?

Nu. Dupa un timp ne-au pierdut, pentru ca ei ne loveau in spatele masinilor noastre cu boturile masinilor lor si li se oprea motorul, pentru ca li se racea radiatorul si astfel ii pierdeam pe drum.

Ocolul spre Ratoaia

Chiar asa au fost de agresivi?
Da, da. Bine, eu nu-mi amintesc decat de doua masini care ne-au lovit. Atata, doar doua masini, restul nu…
I-am pierdut practic pe drum. Numai in momentul in care noi am inceput sa ne rupem epoletii si sa-i aruncam abia atunci au inteles despre ce e vorba. Astfel, unii ne-au lasat pentru ca nu mai puteau continua din cauza masinilor blocate, iar ceilalti, alte trei-patru masini, care nu stiu daca ne urmareau pe noi, ne-au lasat.

Colegul, cel care era la volan, subofiterul Enache, cunostea bine si el zona?

Nu. Cand am luat hotararea sa ne indreptam spre zona Ratoaia, i-am spus eu. In rest a mers el pe unde a crezut ca poate sa se strecoare. Atunci ce gandea el, asta era, a mers pe logica lui, si am mers pe zona pe care si el o stia foarte bine, ca era pe traseul lui, Baldana – Targoviste, pentru ca acolo facea serviciul.

Pe sosea, cand am vazut tancurile alea care veneau dinspre Moreni, cand am vazut si unul ramas in pana, am zis: nu e bine sa mergem spre Bucuresti, mergem undeva in stanga, i-am spus eu, spre Ratoaia, acolo… Initial, deci, am vrut sa scapam de furia oamenilor, dupa aceea urma sa luam o hotarare, ce facem.

De fapt, si Ceausescu ne-a spus la un moment dat sa iesim undeva … El voia… in doua locuri ne-a propus. Sa mergem la Otopeni, la o unitate militara, n-am inteles prea bine. Noi tot motivam ca n-avem benzina, ca nu ne-ajunge, ca la intrarea in Bucuresti sunt filtre. Atunci mi-a sugerat sa mergem la Bolovani, la un canton de vanatoare, ca era un pavilion acolo si din cate stiu eu era si pazit.

Intr-un moment m-am gandit sa-i duc la parintii mei, acasa, in comuna Caragiale. Dar mi-a fost teama si mie. Dupa aceea am realizat ca nu e bine sa-mi implic parintii.

Cand Ceausescu a vazut ca am refuzat, la un moment dat, sa mai comunicam cu el asupra cailor de urmat a inceput si el sa fie mai rezervat.

Marturisesc ca nu stiam efectiv ce hotarare sa iau. Si intr-un timp mi-am spus, de ce sa iau eu hotararea si sa nu ia sefii nostri hotararea? Noi ii duceam la Comandament, sefii sa ia acolo hotararea pe mai departe. Si cand ei au vazut ca evitam comunicarea si si-au dat si seama ca nu vrem sa-i ducem unde doresc ei, atunci Nicolae Ceausescu a zis: “Lasati-ma sa merg in casa taraneasca de la marginea drumului; lasati-ma sa merg la oamenii astia, la tarani”. Si eu am zis ca nu e bine: “Lasati ca mergem in Targoviste”.

V-ati dus spre Ratoaia, care ce este, o garla, o localitate, o padure?

Localitatea aceasta este situata undeva la marginea unei paduri. E un sat. N-am stat in acel sat. Ne-am oprit intre doua sate, intre Ratoaia si Racovita. Intre ele am stat. Am gasit un drum care mergea spre padure. Am mers sa ne ascundem. Era un stufaris acolo. Noi am camuflat masina sa nu se vada din drum.

Acolo, la Ratoaia, vazand ca ati devenit mai rezervati fata de ei, au constientizat noul lor statut de retinuti?

Ceausescu a inteles spaima noastra cu ce se intamplase la Targoviste si din aceasta cauza el ne-a propus sa mergem in anumite locuri, dar n-a incercat sa ne forteze s-o facem. Ii era si lui teama. La un moment dat a lasat sa facem noi cum credem ca e mai bine, vazand ca si zona o cunosteam mai bine.

Ati stat cateva ore la Ratoaia?

Am stat. Am stat cateva ore in masina, pentru ca era si frig. Atunci a iesit el o data din masina pentru necesitati. Ne-am indreptat cativa metri de masina, n-a facut absolut nimic, doar a scos din buzunar si a aruncat o hartie format A4. Mi-a fost, nu jena, stiam ca n-are unde sa fuga, numi faceam probleme, si am stat relativ aproape. In acelasi timp, undeva, nu departe, s-a auzit un zgomot, un turuit de motor. Asa, si am crezut ca sunt elicoptere, l-am luat de mana, am dat sa plecam spre masina si atunci el a aruncat hartia aceea. De emotie si de teama elicopterelor nu m-am intors sa recuperez acea hartie, care nu stiu ce putea sa insemne.

Dialogul cu Ceausestii

Ati stat ore in sir in masina. Chiar nu s-au infiripat discutii deloc cu Ceausestii?

Am vorbit, am vorbit de ceea ce se intampla. Intrebarile noastre astea erau, ca de ce nu este mancare pe piata, de ce nu se gasesc medicamente…
Vedeti, nici noi nu stiam. Informatiile pe care le aveam noi, subofiterii, erau informatii minime de ce se intamplase la Timisoara si cautam sa-i intrebam pe ei de ceea ce se intampla la Timisoara. I-am spus la un moment dat: “Am auzit ca sunt morti la Timisoara, ca au murit oameni la Timisoara?” si atunci el raspundea: “Nu-i adevarat!”. Avea o expresie din asta, pe care a repetat-o de mai multe ori, spunea ca un grup de derbedei si huligani incearca sa destabilizeze viata sociala din Timisoara, numai asta spunea. Nu ca s-a tras in populatie. Efectiv, el nu ne-a spus ca a murit vreun om la Timisoara.

Din Bucuresti, de ce spuneau ca au plecat?

Nu, nu mi-au spus de ce au plecat. Dar in perioada cand am stat in cazarma, in unitatea militara, lucrul asta l-a regretat, ca a plecat din sediul CC al PCR.

Nicolae Ceausescu doua lucruri a regretat si a avut o ciondaneala, asa, cu Elena Ceausescu: “Ti-am spus ca nu e bine sa facem mitingul, adunarea populara”. Ea, probabil, a fost pentru acea adunare populara, el probabil a fost contra. Si pe motivul acesta s-au cam ciondanit un pic ca numai la ideea ei si a nu mai stiu cui, a mai dat un nume, s-a hotarat sa aiba loc mitingul acela, el, Ceausescu, reiesind ca a fost impotriva.
De asemenea, Nicolae Ceausescu nu a fost de acord sa plece din sediul CC si a regretat gestul acesta. Spunea: “Nu trebuia sa plec, nu trebuia sa plec, trebuia sa cobor la lume, trebuia sa cobor la oameni, trebuia sa cobor in multime”.

Elena Ceausescu era mai vorbareata decat de obicei?

Nu, nu. Pot sa spun ca amandoi au fost foarte tacuti. Ceausescu ne-a lasat noua mana libera sa alegem solutiile, el crezand totusi ca suntem de partea lui. Probabil ca a mers pe ideea ca suntem vanati si noi, cei doi militieni, nu numai ei, cuplul prezidential, si au inteles si teama noastra combinata cu teama lor.

Acolo, la Ratoaia, destul de putine lucruri am discutat. Ca de ce nu sunt ore de program mai multe la televiziune, de ce se intrerupe curentul electric.

Va spun ca de fiecare data, dar de fiecare data, la fiecare intrebare pe care i-o puneam, imi raspundea ca nu este adevarat. Cu lumina, spunea ca se opreste numai ziua, nu si noaptea. Spunea ca programul de patru ore al televiziunii nu afecteaza practic oamenii. In legatura cu lumina spunea ca marile combinate au asigurat curentul electric si toate intreprinderile la fel si ca numai in mediul satesc se intrerupea in cursul zilei lumina.

Cand i-am zis de putinatatea orelor de program la TVR, Nicolae Ceausescu a raspuns ca urma ca de la 1 ianuarie 1990 sa se mareasca programul tv cu doua ore. Legat de acest lucru, la un moment dat mi-a zis ca oamenii trebuie sa se odihneasca si deci programul sa nu dureze mai mult de ora 10 seara la televizor, ca sa fie odihniti a doua zi la locul de munca.

Vedeti, cum sa va spun, nici noi nu aveam curajul pana la capat sa-i tragem la raspundere. Le puneam, asa intrebari despre ceea ce se intampla. Iar faptul ca nu exista mancare si ca se pregateau de fapt vizitele si se aduceau cu acea ocazie in piete tot ce era mai bun, iar acolo, in magazine, rafturile erau mai mereu goale, cand ii spuneam acest lucru, Nicolae Ceausescu nu credea.

Spuneti-mi, nu v-au vorbit de pilotul elicopterului care i-a lasat pe autostrada?

Nu, nu ne-au spus si nici noi nu i-am intrebat. Personal vazusem la televizor scena in care Mircea Dinescu anuntase ca dictatorul a fugit. Eram deci cat de cat in cunostinta de cauza.

Dupa ce ati depasit incidentele cu manifestantii din Targoviste, Nicolae Ceausescu nu a legat acele evenimente cu cele din Piata Palatului din Bucuresti, cu cele de la Timisoara? N-a pronuntat cuvintele tradare, conspiratori, complot?

Cred ca atunci cand eram deja in unitatea militara a spus ceva, ca ar fi un complot, dar cred ca nu era nici el sigur de unde vine complotul. A respins ideea interventiei din afara, adica din strainatate. Dar nici din tara cred ca nu avea o imagine de unde ar fi pornit si cine anume ar fi declansat lovitura respectiva.

Bine, dar chiar nimic nu au discutat, macar intre ei doi, despre ceilalti din conducerea de partid si de stat? Despre Bobu, despre Manea Manescu, acestia fusesera ultimii de care se despartisera Ceausestii. Sau despre copiii lor nu intrebau?

De copii, da. Mai ales ea, Elena Ceausescu, de fiecare data tot zicea: “Ce s-o fi facut, ce s-o fi intamplat cu copiii nostri? Cu Zoe, ce-o fi, dar cu Nicu ce s-o fi intamplat?”.

Si cam de prin ziua de 24 decembrie, ea avea tot mai des un fel de vaicareala asa si pronunta intruna “copiii mei, copiii mei!”.

Prin urmare, ei nu realizau ca au pierdut partida, ca au pierdut puterea, ci considerau ca e vorba doar de o defectiune de moment, cauzata de plecarea lor gresita si precipitata din sediul CC al PCR de la Bucuresti.

Da, da. Mai ales in unitatea militara nutrea sperantele ca cineva, intr-un fel sau altul, va redresa situatia.
Mai ales ca noi, si mai ales eu, care eram total dezinformat, il tot calmam, spunandu-i ca in curand se vor linisti lucrurile, ca mai sunt niste grupuri izolate de teroristi, dar ca in curand si acelea vor fi lichidate si se va reveni la normal.

Probabil ca pe incurajarile acestea ale noastre, ale celor care eram in incaperea de la garnizoana cu ei doi, si probabil ca pe ideea aceasta astepta si el ca de undeva se va intrezari o… minune, ceva care sa-i scoata dintr-o situatie atat de confuza.

Comunicarea prin statie

Ati avut statie, ati avut radio in masina?

Da, am avut statie, dar am inchis-o, nu de la inceput, ci doar acolo, la Ratoaia.

Noi la Plante am intrat, i-am luat, am plecat si a fost nebunia aia de la Otelarie – in tot acest timp nu pot sa-mi aduc aminte daca mi-a facut cineva apel prin statie. Noi in nici un caz n-am facut nici un fel de apel din masina.

Cand am ajuns la Ratoaia, atunci am pus statia pe emisie si am raportat condificat: “I-am recuperat, pionii sunt cu noi”. Insa nu am dat reperele exacte ale locului in care ne aflam, ci am indicat un traseu aiurea.

Repet, am comunicat prin statie: “Pionii sunt cu noi, asteptam lamuriri”. Dar nimeni nu ne-a dat nici un raspuns, nici o indicatie. Ceva mai tarziu ne-au intrebat de la dispecerat asupra pozitiei geografice in care ne situam, dar cum spuneam, am dat o ruta cu totul eronata, Gaesti sau asa ceva, adica un sector exact opus locului in care ne aflam.

De ce nu le-ati indicat locul real unde va gaseati? Poate ca in felul acesta va ajutau sa-i duceti la Inspectoratul Judetean?

Nu, nu am dat reperele si, dimpotriva, am hotarat sa inchidem statia, pentru ca sa nu fim din nou gasiti si sa vina multimea si sa ne linseze pe toti patru.

Prin statie noi auzeam de-acum cu totul alte voci de cat cele ale militienilor ce deserveau acel dispecerat. Erau revolutionarii din Targoviste, care pusesera stapanire pe sediul Militiei. Asa am hotarat sa intrerupem orice legaturi prin statie.

Acolo totusi, la Ratoaia, Ceausescu nu v-a cerut sa mergeti in sat pentru apa, pentru medicamente, pentru ceva? Ei vorbeau pe bancheta, acolo in masina, vorbeau intre ei?
Va repet, in urma tamponarilor din Targoviste, ei s-au speriat foarte tare si probabil ca din cauza aceea au lasat la latitudinea noastra sa facem cum e mai bine. Pentru ca si ei erau, in continuare, dezorientati si la randul lor nu puteau sa ia nici o hotarare.

Nu, in afara de intrebarile pe care i le-am pus noi, cei doi militieni, ei intre ei n-au discutat, acolo, in masina, prea mult. Cautau de fapt in momentele acelea ca impreuna cu noi sa gasim o solutie unde sa ne putem duce.

In acele momente nu si-au facut reprosuri unul altuia. Doar aceasta era important, sa gasim o solutie unde sa mergem si ce sa facem mai departe.

 

http://miscareaderezistenta.ro/interviuri/cum-i-a-ascuns-militianul-constantin-paisie-pe-ceausesti-sub-bancheta-masinii-in-drum-spre-targoviste-45191.html

Citiți și...

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Sănătate Spirituală

Sănătate Spirituală - Spiritualitate, Medicina Alternativă, Ezoterism și Psihologie. Contact: office@sanatatespirituala.ro