Plantele au efecte care nu sunt doar de natură fizică

by “Pentru a înţelege cum este cu putinţă ca plantele binefăcătoare să conducă fiinţa umană către atingerea unor realizări excepţionale este necesar să pornim de la următorul adevăr esenţial: efectele plantelor vindecătoare nu sunt doar de ordin fizic şi nici nu sunt explicabile doar prin conţinutul în anumite principii active […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

“Pentru a înţelege cum este cu putinţă ca plantele binefăcătoare să conducă fiinţa umană către atingerea unor realizări excepţionale este necesar să pornim de la următorul adevăr esenţial: efectele plantelor vindecătoare nu sunt doar de ordin fizic şi nici nu sunt explicabile doar prin conţinutul în anumite principii active ale respectivelor plante medicinale.

Aşa cum întregul armonios al fiinţei umane nu poate fi înţeles doar prin analizarea separată a părţilor care compun corpul său fizic, tot astfel nici efectele plantelor medicinale nu vor putea fi vreodată cunoscute şi înţelese în întregime doar prin analiza a ceea ce se numeşte “conţinutul în principii active” al respectivei plante.


Planta în sine, precum şi efectele ei, nu se reduc la conţinutul în bioflavonoide, alcaloizi, glucozide sau saponine, aşa cum viaţa fiinţei umane nu poate fi nicidecum explicată doar prin conţinutul corpului său fizic în glucide, proteine sau lipide.

Chiar dacă toate tipurile de transformări substanţiale ale corpului nostru fizic ar fi perfect cunoscute, tot nu ar fi suficient pentru a putea explica viaţa fiinţei umane în întreaga ei complexitate.


Acest adevăr este dovedit deja de eşecul teoriilor strict materialiste asupra vieţii, ca şi de surclasarea fizicii tradiţionale newtoniene de către fizica modernă, cuantică, ale cărei posibilităţi teoretice şi practice sunt deja în mod evident net superioare celor ale fizicii tradiţionale.

Tocmai din acest motiv, actualmente se înregistrează o orientare din ce în ce mai largă a studiilor către un orizont mult mai vast, care se întoarce la înţelepciunea tradiţională a umanităţii. În această viziune, pe care marele înţelept şi eliberat al Indiei, Swami Yogananda, o preîntâmpina cu multă bucurie ca pe o unificare a imenselor posibilităţi materiale ale Occidentului cu inestimabila comoară spirituală  a Orientului, se reunesc posibilităţile moderne de cercetare cu viziunea completă şi profundă asupra realităţii oferită de cunoaşterea spirituală.

Conform acestei viziuni, conţinutul substanţial al unei entităţi (fie ea piatră, plantă etc.) este ilustrarea fizică a unor manifestări mult mai vaste, de natură subtilă, invizibile în mod obişnuit cu ochiul liber. Acest conţinut substanţial nu este un aspect neglijabil, dar el capătă cu adevărat semnificaţie doar dacă este corelat cu aspectele de natură energetică, subtile, care îi fac posibilă manifestarea.

Ceea ce este fizic, material nu este nicidecum susţinătorul a ceea ce este de natură energetică sau mentală, ci invers, aspectele energetice, mult mai vaste, menţin împreună în structuri coerente părţile materiale, pe care le determină să acţioneze într-o manieră unitară. Acest aspect este valabil atât în cazul obiectelor neanimate, unde energiile legăturilor interatomice şi intermoleculare fac posibilă menţinerea structurii lor specifice, dar este cu atât mai evident în cazul fiinţelor vii, animate, unde manifestările energetice sunt mult mai uşor observabile în mod direct, fără ajutorul unor aparate prea sofisticate.

Fiecare plantă este înzestrată cu o structură energetică subtilă

Plantele sunt considerate a fi primele forme vii de existenţă pe scara evolutivă şi, prin urmare, ele prezintă un anumit model de trecere de la materia neanimată la ceea ce numim fiinţe înzestrate cu viaţă. Din acest motiv, ele prezintă numeroase şi misterioase manifestări ale vieţii, pe toate nivelele ei (fizic, eteric, astral, mental şi chiar spiritual), în forme ce sunt doar aparent rudimentare. Despre aceste manifestări, adeseori uluitoare pentru mentalitatea umană obişnuită, s-au scris lucrări bazate pe îndelungi studii şi observaţii pertinente, verificabile practic, a căror viziune este identică cu aceea a înţelepţilor Orientului, conform căreia “Totul este spirit”.

Din această perspectivă, plantele sunt şi ele dotate, ca şi fiinţa umană, cu un “corp subtil-energetic”. În cazul plantelor vindecătoare, atunci când aspectele de ordin subtil existente în corpul lor energetic sunt asimilate în mod corespunzător de către fiinţa umană care le foloseşte, ele declanşează transformări profund binefăcătoare şi în corpul ei subtil-energetic.

Acest fenomen de dinamizare subtilă este eficient însă numai în cazul în care respectivele plante sunt valabile (ele aflându-se încă în perioada de 2 ani de la recoltarea lor) şi, de asemenea, numai când sunt corect utilizate de către fiinţa umană.

Folosirea corectă implică în primul rând evitarea fierberii sau a încălzirii plantelor. Supunerea plantelor vindecătoare (fie ele uscate sau proaspete) la o temperatură crescută are ca efect alterarea sau chiar distrugerea câmpului lor subtil-energetic.”[1]

SURSE

  1. http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=2456
  2. Foto: Internet
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Sănătate Spirituală

Sănătate Spirituală - Spiritualitate, Medicina Alternativă, Ezoterism și Psihologie. Contact: office@sanatatespirituala.ro