Neurochirurgia precolumbiană: Cum își operau anticii bolnavii?

by Altădată, medicina și magia aproape se contopeau Medicii egipteni combăteau mai puțin bolile și mai mult demonii din corpurile pacienților. Îl invocau pe Toth, zeul înțelepciunii și al magiei, prin intermediul incantațiilor. Ieși de aici, tu, cel care spargi oasele, amețești capul, ataci măduva și astupi cele șapte orificii […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Altădată, medicina și magia aproape se contopeau Medicii egipteni combăteau mai puțin bolile și mai mult demonii din corpurile pacienților. Îl invocau pe Toth, zeul înțelepciunii și al magiei, prin intermediul incantațiilor.

Ieși de aici, tu, cel care spargi oasele, amețești capul, ataci măduva și astupi cele șapte orificii ale capului.
Aceasta era una dintre celebrele incantații. Pragmatismul coexista cu magia și marii medici ai

Antichității descopereau remedii și mijloace eficiente. Dacă acești oameni nu cunoșteau microorganismele, știau să prepare balsamuri miraculoase care ajutau la cicatrizarea rănilor și preveneau infecțiile.

Chirurgii indieni dispuneau de tehnici mai avansate. Practicau deja operațiile de cataractă și au inventat chirurgia estetică.

Hipocrate, medic grec din secolul al V-lea î.Hr., și-a fundamentat cercetările pe aporturile egiptenilor și indienilor.

În China, în secolul al II-lea î.Hr., preoții taoiști făceau experiențe de o incredibilă complexitate. Au fost indiscutabil primii care au descoperit inocularea și endocrinologia. Multe medicamente de astăzi n-ar fi existat fără vracii care au cercetat mii de ani plantele din pădurea amazoniană.

În anul 1860, un diplomat american arheolog, E.G.Squier, a remarcat în Peru craniul unui indian precolumbian. În partea superioară a acestuia se vedea o gaură ce părea să fi fost făcută intenționat.
Squier a cumpărat craniul și l-a trimis celebrului medic și anatomist Paul Broca.

Cranii asemănătoare au fost descoperite și în Franța, în mormintele de la sfârșitul epocii pietrei. Pentru antropologi găurile din cranii erau ritualuri magice sau religioase ce urmau morții individului. Era vorba de trepanații.

Broca a făcut o descoperire uluitoare asupra craniului adus din Peru, trepanația fusese practicată pe un om în viață, fiind urmată de o infecție, după cum demonstrează cicatricele caracteristice ale osului. Examinarea craniului a dus la concluzia că pacientul supraviețuise mai puțin de o săptămână înainte de generalizarea infecției.

Urmând exemplul lui Broca, antropologii au analizat din nou craniile din neolitic și au observat că unele dintre ele fuseseră efectuate pe pacientul în viață.

Majoritatea craniilor provenea de la bărbați adulți, probabil războinici. Răniți în luptă, ei erau supuși trepanațiilor din motive pur terapeutice, ca să diminueze presiunea asupra osului sau să ușureze tumefacția.

vinca

Peruanii practicau medicina și nu magia. Popoarele primitive atribuiau bolile lor zeilor. Practicarea unei găuri în craniu era un mijloc de a scăpa de un spirit inoportun.

Vechii chirurgi puteau să curețe osul, să-l străpungă, să-l taie sau să-l incizeze. Instrumentele utilizate erau din bronz sau din aramă.

SURSE

  1. http://www.efemeride.ro/neurochirurgia-precolumbiana-cum-isi-operau-anticii-bolnavii
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Sănătate Spirituală

Sănătate Spirituală – Spiritualitate, Medicina Alternativă, Ezoterism și Psihologie.
Contact: office@sanatatespirituala.ro