Mafia vaccinurilor! Senat: Aviz favorabil pentru proiectul legii vaccinării în Comisia de constituționalitate

by “Senat: Aviz favorabil pentru proiectul legii vaccinării în Comisia de constituționalitate Comisia de constituționalitate a Senatului a dat joi, cu unanimitate de voturi (8 ‘pentru’), aviz favorabil pentru proiectul de lege inițiat de Guvern privind vaccinarea persoanelor în România. Președintele comisiei, Ionuț Sibinescu, a afirmat că Biroul permanent a […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

“Senat: Aviz favorabil pentru proiectul legii vaccinării în Comisia de constituționalitate

Comisia de constituționalitate a Senatului a dat joi, cu unanimitate de voturi (8 ‘pentru’), aviz favorabil pentru proiectul de lege inițiat de Guvern privind vaccinarea persoanelor în România.

Președintele comisiei, Ionuț Sibinescu, a afirmat că Biroul permanent a sesizat marți comisia în urma unor cereri formulate de mai multe ONG-uri care susțin că proiectul Guvernului include prevederi neconstituționale. Sibinescu a explicat că avizul favorabil a ținut cont de prevederile articolelor 34 și 53 din Constituție. Art. 34 stipulează că “statul trebuie să ia toate măsurile necesare pentru asigurarea igienei și sănătății publice”, iar art. 53 prevede că “exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor”.

Potrivit lui Sibinescu, ONG-urile invocă art. 26 din Constituție, care prevede că “persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăși”. “Dacă citim până la capăt, observăm că individul poate să dispună de el însuși dacă nu încalcă drepturile altui cetățean. (…) Pe înțelesul tuturor, un copil nevaccinat care vine în colectivitate încalcă drepturile copilului meu care este vaccinat”, a explicat Sibinescu.

Referindu-se la drepturile copilului nevaccinat, el a menționat că un articol din proiectul de lege prevede că, “dacă unui elev îi este suspendat dreptul de a participa la cursuri, acestea vor fi recuperate, unitatea școlară având obligația să facă un plan de recuperare a cursurilor”. “Am un copil și l-am vaccinat. (…) În urmă cu mai mulți ani nu ni se prea cerea părerea, eram chemați la cabinetul medical și eram vaccinați. În opinia mea, eu cred că așa este mai bine”, a afirmat Sibinescu.

Trei reprezentanți ai acestor ONG-uri și-au prezentat joi, în Comisia de constituționalitate, punctele de vedere.

Adrian Aciu de la Asociația Civică pentru Dreptate susține că proiectul trebuie să se întoarcă în dezbatere publică.

“Numărul persoanelor care nu doresc vaccinarea este în creștere, este un trend ascendent. Aceasta demonstrează că oamenii, pe măsură ce se informează, refuză această vaccinare cu forța, care are problemele ei. Majoritatea țărilor lumii a interzis această practică, iar acolo unde totuși ea s-a introdus există niște portițe ca să nu poți să fii obligat. Așa trebuie să fie și în România. Proiectul acesta de lege nu lasă aceste portițe. (…) Dacă guvernanții noștri ar dori să amâne șase luni sau un an acest proiect, s-ar vedea foarte clar că în alte țări care au introdus obligativitatea ce probleme au apărut. (…) Dacă un vaccin conține mercur care este toxic, cum poate cineva să te oblige să îți bage în corp, de bună voie și pe banii tăi, așa ceva?”, a susținut Aciu. El a opinat că unui părinte trebuie să i se ofere dreptul de a refuza vaccinarea copilului său prin prezentarea unei imunograme care să ateste imunitatea foarte bună a copilului.

Comisia de sănătate este sesizată pentru raport în cazul acestui proiect de lege, raport care va fi dezbătut și votat împreună cu proiectul de lege în plenul Senatului, primă Cameră sesizată în această speță.

AGERPRES/(AS — autor: Livia Popescu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Anda Badea)”[1]

Era de asteptat sa existe unanimitate, avand in vedere puterea Industriei Farmaceutice in Romania. Exista o alianta intre majoritatea politicienilor, Industria Farmaceutica si marile televiziuni din Romania pentru a promova legea vaccinarii obligatorii, o lege specifica regimurilor totalitare.

SURSE

  1. https://www.agerpres.ro/politica/2017/10/05/senat-aviz-favorabil-pentru-proiectul-legii-vaccinarii-in-comisia-de-constitutionalitate-14-33-03
  2. Foto: Internet

Citiți și...

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Sănătate Spirituală

Sănătate Spirituală - Spiritualitate, Medicina Alternativă, Ezoterism și Psihologie. Contact: office@sanatatespirituala.ro