Leon Danaila: „Dacă nu ai har, totul este pierdut”

by Doctorul Leon Dănăilă, unul dintre cei mai mari oameni de ştiinţă şi doctori ai ultimilor o sută de ani, ne descoperă cu simplitate câteva dintre tainele acestei extraordinare reuşite. Este vorba de o muncă extraordinară, desfăşurată pe parcursul unei întregi vieţi, dar mai ales a unei iubiri faţă de […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Doctorul Leon Dănăilă, unul dintre cei mai mari oameni de ştiinţă şi doctori ai ultimilor o sută de ani, ne descoperă cu simplitate câteva dintre tainele acestei extraordinare reuşite. Este vorba de o muncă extraordinară, desfăşurată pe parcursul unei întregi vieţi, dar mai ales a unei iubiri faţă de om dusă până la completa jertfire de sine.

Aceşti oameni, care sunt emblematici pentru fiecare neam, rămân însă în România ascunşi publicului larg, parcă în mod special pentru a nu putea fi cunoscuţi şi avuţi drept model de către tinerii noilor generaţii. Nădăjduim însă că cine are ochi de văzut şi urechi de auzit va înţelege că poporul român nu este, în nici un caz, ceea ce ni se prezintă în general pe micile ecrane. Doctorul Leon Dănăilă acest lucru vrea să ni-l transmită, prin relatarea cu simplitate a unei lucrări prin care s-au salvat vieţile a mii de oameni. (M.C.)

– Domnule doctor, dacă se poate, relataţi-ne câteva minuni din sala de operaţii.

– O, am sute de bolnavi! E așa de greu să vă spun una! Am făcut peste 40.000 de operaţii, cred că am cele mai multe din toată lumea, nu numai de aici, de la noi din ţară. Faptul că după operaţie au ieșit bolnavi din comă, faptul că au venit paralizaţi şi au putut pleca pe picioarele lor, toate astea le consider minuni. Din cele 40.000 de operaţii, am avut sute pe care pot să le consider adevărate minuni. Am intervenit uneori fiindcă bolnavii respectivi au fost plimbaţi prin diferite servicii care i-au refuzat, le-au spus că sunt cazuri inoperabile. Eu le-am spus familiilor că încercăm – dacă bolnavul are 1% şansă, trebuie încercat. Și am avut succes.

Îmi aduc aminte că, atunci când am venit eu la Neurochirurgie, era o tehnică chirurgicală: doctorul băga degetul în creier şi scotea tumorile. Pacienţii aveau hemoragii, majoritatea rămâneau paralizaţi sau mureau – cam 50-60% dintre bolnavii operaţi mureau. M-am dus fraudulos odată în arhivă, am vrut să văd ce mortalitate există la noi, în secţia de Neurochirurgie. Cheia de la arhivă, profesorul o lăsa ziua la secretară, iar noaptea, când pleca, o lua cu el. Eu eram mai tânăr şi, ştiţi cum e, când eşti tânăr, parcă mai ai succes, așa că i-am cerut secretarei cheia şi mi-a dat-o pe ascuns, zicând: „Daʼ nu spui la nimeni!”.

M-am dus în arhivă şi am făcut o statistică, pe care o am şi acum – eu nu vorbesc din amintiri că mortalitatea era atât de mare, eu am documente, ţin foile acasă, că poate cineva să mă tragă la răspundere: „De unde ştiţi?”. Și am comparat statistica asta cu ce citeam în revistele care veneau din străinătate, majoritatea reviste ruseşti la vremea respectivă, și am văzut că mortalitatea la ei este de 4%, iar la noi de 50%! Aşa de mare! Oare cum procedează ei? Şi atunci mi-a intrat în cap să lupt și, cu ajutorul lui Dumnezeu, să mă duc în străinătate, să văd cum operează ei. Dar asta în anii ʼ80, când era comunismul şi nu puteai ieşi.

Să te duci în străinătate era ceva iluzoriu la vremea respectivă. Am făcut demersuri şi, în sfârşit, am obţinut o bursă Fullbright cu semnătura Elenei Ceauşescu, că fără ea nu puteai să pleci. Și de ce am obţinut bursa asta? Pentru că eu înainte, având talent chirurgical, l-am operat pe primul ministru al Coreei de Nord. Ceauşescu era foarte bun prieten cu Kim Ir-sen, şi primul ministru nord-coreean s-a îmbolnăvit de o tumoră cerebrală în 1974. Ceauşescu i-a spus: „Adu-l aici, în ţară, şi îl operăm!”. L-am operat împreună cu Profesorul Arseni, a ieşit foarte bine, şi a căpătat Securitatea încredere în mine. Ei, și din acest motiv mi-au dat aviz pentru plecare.

„Iubesc atât de mult oamenii…”

Când am fost în Uniunea Sovietică, am învăţat cum se operează. Se opera cu microscopul operator, nu cu degetul! Se lua milimetru cu milimetru şi se coagulau vasele de sânge. M-am lămurit atunci de ce obţin ei rezultate. Am venit în ţară, am făcut rost de microscop operator şi am obţinut şi eu aceleaşi rezultate. Toţi din Securitate de-acum mă ştiau. Am reuşit să scad rata mortalităţii. Eu pentru ţara asta am făcut foarte mult. Scăzând de la 50% la 4%, mi-am făcut datoria faţă de ţară numai cu atât – dar nu numai cu atât: uitaţi-vă, am publicaţii pe care mi le-au cerut şi în străinătate, în America, am cărţi, lucrări ştiinţifice publicate peste tot.

Vreau să subliniez că România nu e formată numai din hoţi, numai din bandiţi, numai din oameni de nimic; sunt şi oameni care au importanţă. Eu asta vreau, să ridic ţara asta, să fac ceva pentru ea. Şi am făcut mult.

M-a întrebat o ziaristă: „Dar ţara ce a făcut pentru dumneavoastră?” „Păi, ţara n-a făcut nimic, n-a făcut nimic…”. Eu mi-am vândut şi apartamentul în care stau ca să am nişte bani pentru cercetare, cu condiția să rămân în el până mor, așa că nu mai am nici o avere. Din punct de vedere material, la ora actuală sunt cel mai sărac medic din lume – nu din ţară, din lume. Nu mai am nimic, nici locuinţa, nu mai am nimic. Dar din punct de vedere sufletesc sunt cel mai bogat din lume. Am inima plină, sunt foarte mulţumit, am făcut totul pentru oameni, iubesc atât de mult oamenii, să le fac bine oamenilor şi să îi fac pe oameni bine! Această iubire faţă de oameni pe mine mă mulţumeşte cel mai mult.

Ieri, stând într-o staţie de autobuz – că am vândut și maşina, și merg o parte pe jos, o parte cu metroul, iar pe jos, iar cu autobuzul, iar pe jos; până ajung acasă fac aproape o oră – se uită unul la mine şi zice: „Dumneata, Excelenţă, aşa călătoreşti?”. Zic: „Excelenţă e pe hârtie!”.

„Doamnă, cum te simţi?”

– Aţi spus că iubiţi oamenii. Cât de important e ca un medic să-şi iubească pacientul?

– Eu am făcut și Facultatea de Psihologie, pentru că am vrut să ştiu, în afară de partea neurologică, și cunoaşterea hărţii creierului. Trebuie să cunoşti ce emană creierul, cum se formează legătura dintre oameni, empatia – adică ceea ce actorul, de exemplu, pe scenă, transmite auditoriului, îl face să plângă sau îl face să râdă.

E un italian, Giacomo Rizzolatti, care a descoperit neuronii „în oglindă”. Adică, de exemplu, el mişcă mâna stângă, şi persoanei care stă în faţa lui (e înregistrată electroencefalografic) i se activează neuronii corespunzători în cortexul motor. Deci există o legătură. Afecţiunea dintre oameni tot aşa se stabileşte. Uneori nu-ţi place de cineva și nu știi de ce, sau sunt oameni care n-au un comportament corespunzător, fiindcă nu există o concordanţă între neuronii aceştia „în oglindă”, sau între ceea ce face el şi ceea ce vrei tu să realizezi.

Așa că am făcut Psihologia la zi, cu studenţii la un loc. Fugeam de la Neurochirurgie la Psihologie. Voiam să văd ce emană creierul, ce legături există între om şi medic. Dacă medicul nu se comportă frumos faţă de pacient, atunci se creează o disfuncţionalitate.

Vreau să vă spun că orice boală este compusă din două părţi: o parte psihică şi o parte organică; partea psihică are 50%, partea organică 50%. Dacă medicul, sau preotul – că și preotul are un rol foarte important! – caută să-i înlăture partea psihică, 50% din boală este înlăturată. Iată ce importanţă mare are comportamentul! Eu le-am spus la ai mei, că ei trec pe la bolnavi și spun: „A, aici e tumoră…”, și pleacă mai departe la vizită. Nu, domnule! Pune mâna pe bolnav, întreabă-l, vorbeşte cu el, transmite-i o afecţiune, o siguranţă că va fi bine! Nu trebuie să minţi totuși, dar trebuie să-i faci un fel de psihoterapie de la început, ca să aibă încredere. La mine vin din toată lumea asta la consultaţie, vin şi din Mexic, şi din Canada, şi din America, şi din Germania, de peste tot, nu mai zic din ţară. Comportamentul medicului faţă de bolnav are valoare de aproape 50% rezolvare din boală – adică partea psihică. Dacă treci pe lângă el şi-l întrebi: „Mamaie, ce te doare?”… Nu se vorbeşte aşa! „Doamnă, cum te simţi?”. Trebuie să ai și o dulceaţă în glas, să ai dragoste, bolnavul trebuie să aibă în tine încredere.

Un comportament corespunzător şi crearea unei stări de bine – s-a dovedit și experimental – măreşte imunitatea organismului, şi organismul poate să lupte mai uşor cu diferite boli. La cei depresivi, de exemplu, cei care sunt la Psihiatrie, s-au făcut studii și, din cauză că ei văd totul „în negru”, sistemul lor imunitar este la pământ şi capătă diferite boli – la început sunt fiziologice, dar după aceea devin organice. Se îmbolnăvesc pentru că imunitatea scade şi favorizează dezvoltarea şi a cancerelor, a tuturor patologiilor, şi cardiace şi tot.

„Dacă urmăreşti latura materială, nu ajungi la nici un rezultat”

– Dar de unde dragoste, domnule doctor? Se pare că a dispărut dragostea în ziua de azi…

– Dragostea faţă de bolnav e un sentiment, poate, înnăscut. Fiindcă sunt, am văzut şi în străinătate, şi la noi, oameni mai repeziţi, care nu au răbdare. Trebuie să ai foarte multă răbdare şi trebuie să ai un talent, un har anume faţă de actul acesta medical şi de comportament faţă de bolnav.

Eu, având Facultatea de Psihologie, am făcut un test pentru chirurgi. Că unii fac această meserie, chirurgia în special, din considerente materiale, pentru că aud că e bănoasă, ceea ce nu-i duce la rezultate foarte bune. Dacă urmăreşti latura materială, nu ajungi la nici un rezultat. Trebuie să urmăreşti latura spirituală, harul, inteligenţa, inovaţia, simţul estetic – în chirurgie, dar şi în îngrijirea celorlalţi bolnavi, îţi trebuie şi acest simţ estetic. E un har, aş zice eu, pe care unii – nu toţi – îl au. La mine vin și revin bolnavii pentru că: „Domnuʼ doctor, când mă duc în altă parte, mă tratează ca pe un om de joasă calitate. Dacă sunt bolnav acuma și nu pot munci, nu înseamnă că în viața mea nu am făcut lucruri bune pentru societate…”. Mulți se plâng, chiar dacă au avut funcții mari, că, fiind bolnavi, sunt în situația de a fi tratați necorespunzător. Deci trebuie să ai un comportament uman. Și spuneam că am făcut acest test psihologic, mai ales pentru cei care vor să facă chirurgie, în care am arătat calităţile pe care trebuie să le îndeplinească un absolvent al Facultăţii de Medicină pentru a deveni chirurg. Și spuneam acolo că nu trebuie să urmărească latura materială. Dacă pentru carnet auto dai examen psihologic, pentru un medic care vrea să devină chirurg, unde viaţa omului e în mâinile lui tot timpul, de ce să nu existe un test psihologic?

Și am dat lucrarea cu testul psihologic la o revistă de chirurgie, dar mi-au refuzat-o, fiindcă redactorul-şef al revistei era chirurg, și văzând acolo că am scris că un chirurg nu trebuie să urmărească latura materială, nu a mai vrut s-o publice.

Continuarea interviului in numarul 82 al Revistei Familia Ortodoxa (martie 2016)

SURSA: http://www.familiaortodoxa.ro/2016/02/26/daca-nu-ai-har-totul-este-pierdut-ii/

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Sănătate Spirituală

Sănătate Spirituală - Spiritualitate, Medicina Alternativă, Ezoterism și Psihologie. Contact: office@sanatatespirituala.ro