Doctorul Neurochirurg Ștefan Mindea, medicul care a făcut istorie la Universitatea Stanford din SUA, este împotriva obligativității vaccinării: Avem o datorie față de neamul nostru

by “În ciuda teoriei conform căreia cei care se opun obligativității vaccinării sunt obscurantiști, iată că unul dintre cei mai reputați medici români, doctorul neurochirurg Ștefan Mindea se pronunță și el împotriva acestei practici. Doctorul Ștefan Mindea, devenit cunoscut în România după ce a ales să se întoarcă în țară, […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

“În ciuda teoriei conform căreia cei care se opun obligativității vaccinării sunt obscurantiști, iată că unul dintre cei mai reputați medici români, doctorul neurochirurg Ștefan Mindea se pronunță și el împotriva acestei practici.

Doctorul Ștefan Mindea, devenit cunoscut în România după ce a ales să se întoarcă în țară, cu familia, după peste trei decenii petrecute în SUA, a participat duminică la lanțul uman din jurul Parlamentului (Foto, alături de regizorul Iulian Capsali), desfășurat în semn de protest față de obligativitatea vaccinării.

La doar 40 de ani, Ștefan Mindea era unul dintre cei mai reputați neurochirurgi din SUA. Specializat în neurochirurgie minim-invazivă și chirurgie oncologică spinală, a creat prima secție de acest tip la Universitatea din Stanford. Părinții l-au educat să se simtă mândru că este român. El însuși are șase copii pe care îi educă în același spirit. După 35 de ani petrecuți în SUA, a decis să se întoarcă în țară, mutându-se cu familia la Constanța; a investit aici un milion de dolari în aparatură sofisticată pentru a-i putea opera pe români “ca afară”. Deși a fost inclus cinci ani la rând în topul celor mai buni neurochirurgi, statul român nu i-a acordat dreptul de liberă practică decât abia după un an, timp în care a stat departe de sala de operații. Profesorul nu s-a plâns și nici nu a făcut cale întoarsă, a rămas să ne ajute.

”După o vizită în România, unde am văzut condițiile slabe în neurochirurgie, m-am gândit că noi suntem îndatorați neamului nostru. Ce-ar fi dacă toți oamenii calificați ar părăsi țara? Cine ar mai avea grijă de mama, de tata, de bunici?…”, spunea el atunci.

Dr. Ștefan Mindea se alătură altor medici români care au contestat legea vaccinării obligatorii: dr. Răzvan Constantinescu, dr. Vasile Astărăstoae, dr. Mircea Pușcașudr. Rareș Simu, dr. Anca Nițulescu, dr. Pavel Chirilă și alții.

În 1976, Guvernul SUA s-a folosit de minciuni pentru a începe o campanie națională de vaccinare împotriva unei „epidemii” de gripă porcină. „Epidemia” a ucis 1 om: în urma campaniei de vaccinare au murit 25, alți 500 au manifestat efecte secundare grave“[1]

Video

SURSE

  1. https://www.activenews.ro/stiri-sanatate/Doctorul-Neurochirurg-Stefan-Mindea-medicul-care-a-facut-istorie-la-Universitatea-Stanford-din-SUA-este-impotriva-obligativitatii-vaccinarii-Avem-o-datorie-fata-de-neamul-nostru-147114
  2. Foto: activenews.ro
  3. Video: YouTube

Citiți și...

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Sănătate Spirituală

Sănătate Spirituală – Spiritualitate, Medicina Alternativă, Ezoterism și Psihologie.
Contact: office@sanatatespirituala.ro