Decesul suspect al unei fetițe de doi ani așteaptă de patru luni rezultatul autopsiei. Doctorii susțin că a murit din cauza rujeolei, deși analizele nu ar fi indicat prezența bolii. Mama copilei: „Mi-au spus că a avut rujeolă doar după ce a murit”

by “Al 16-lea deces, din punct de vedere cronologic, din cele 28 puse pe seama rujeolei este unul suspect, cel puțin așa consideră mama victimei, în timp ce medicii cred că verdictul inițial a fost cel corect. După patru luni, rezultatele autopsiei trupului Amaliei, o fetiță de doi ani din […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

“Al 16-lea deces, din punct de vedere cronologic, din cele 28 puse pe seama rujeolei este unul suspect, cel puțin așa consideră mama victimei, în timp ce medicii cred că verdictul inițial a fost cel corect.

După patru luni, rezultatele autopsiei trupului Amaliei, o fetiță de doi ani din județul Caraș-Severin, care a murit, conform medicilor Spitalului Județean din Resița, din cauza pojarului nu au ajuns la părinți. Mama copilei crede că injecțiile repetate cu antibiotic au ucis-o pe micuță, iar eventualul pojar l-ar fi luat din spital, scrie Libertatea.
Asta deși Denisia, mama copilei, susține că timp de două săptămâni înainte de tragicul eveniment medicii din Reșița i-au repetat că fata sa nu are rujeolă. După deces, mama a fost anunțată de Amalia avea o formă puternică de rujeolă. Colegiul Medicilor și procurorii au fost sesizați, însă fără rezultatele autopsiei nu pot hotărî cine are dreptate.
În data de 2 februarie, autoritățile din subordinea Ministerului Sănătății anunțau că au înregistrat cel de-al 16-lea deces cauzat de epidemia de rujeolă sau pojar, așa cum mai este denumită boala copilăriei. Între timp, oficialii din minister au mai anunțat că s-au înregistrat alte 12 victime.
Fetița de doi ani nu avea vaccinul ROR (rujeolă-oreion-rubeolă) efectuat, iar mama spune că medicul de familie a tot amânat să-i facă această injecție.
„Mereu mă amâna, îmi spunea să vin altă dată că e plecată, că nu știu ce. O singură dată m-a chemat, dar Amalia era răcită, nu puteam să ies cu ea chiar atunci. M-am rugat de ea câteva luni să-i facă vaccinul”, spune Denisa, mame fetei.
Femeia susține că fiica ei ar fi luat rujeolă din Spitalul Județean din Reșița, acolo unde a fost internată pentru că vomita.
„Eram pe la mijlocul lunii ianuarie, când fetița a început să se simtă rău. Vomita. Am dus-o la Spitalul Județean. A fost repartizată într-un salon. După ce a fost consultată, un pacient din salon mi-a spus să am grijă că înaintea mea fusese acolo un copil cu rujeolă. Atunci nu am dat importanță”, își amintește mama.
După ce i-au ieșit analizele, Amalia nu a fost declarată ca fiind bolnavă de rujeolă, susține mama fetei.
„Eu chiar am întrebat dacă e ceva grav, ca s-o duc cu taxiul la Timișoara, la spitalul de acolo. Mi s-a spus să stau liniștită, că nu sunt probleme, că totul este în regulă”, mai spune Denisa.
În schimb, medicii din Resița susțin că fetița de doi ani era suspectă de pojar, chiar dacă oficial nu era diagnosticată astfel.
„Micuța a fost internată în spital la data de 30 ianuarie, ora 22.47, cu diagnostic de suspiciune de rujeolă, febră mare. Pe durata internării, i s-au recoltat probe biologice, inclusiv ser pentru determinarea stării infecțioase și a primit tratament adecvat vârstei și simptomelor. Ca urmare a tratamentului, a apărut o stare de ameliorare simptomatică și o stare generală bună”, a explicat purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică (DSP) din Caraș-Severin, Daniel Botgros.
În schimb, mama micuței este sigură că fetița sa nu avea rujeolă.
„Mi-au spus că a avut rujeolă doar după ce a murit. Ea nu a avut rujeolă, nu cred. Medicii de la Pediatrie din spital nu știau ce are fata mea, i-au făcut mai multe injecții cu antibiotice. Poate asta a fost problema”, spune părintele. În acest sens, Denisia  a depus plângeri la Colegiul Medicilor și dat declarație și la Poliție. Reprezentanții celor două instituții ne-au precizat că se așteaptă rezultatul autopsiei.
Rezultatul necropsiei nu a ajuns nici până acum.
„Eu întreb destul de des, dar mi se spune că nu e gata autopsia. Nu știu ce să mai cred”, spune mama. Aceasta mai atrage atenția că dacă vor trece șase luni, rezultatele analizelor nu vor putea fi contraexpertizate și practic ancheta va fi închisă.
„Urmează să vină rezultatele de la laborator pentru a se stabili dacă avea rujeolă. Fetița decedată nu era vaccinată”, a afirmat Daniel Botgros, purtător de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Caraș-Severin.
Autoritățile, prin vocea prezentatoarelor de știri de la tv, ne informează, de fiecare dată când mai apare câte un deces: „copilul era nevaccinat”. Dar nu adaugă niciodată „era nevaccinat, pentru că afecțiunile de care suferea nu-l calificau pentru vaccinare”. Și nici „era nevaccinat, pentru că în mediul rural sugarii nu sunt luați în evidențele medicilor de familie, așa cum ar trebui”. „Era nevaccinat, pentru că nu avea vâsta necesară, iar rujeola a luat-o din spital” sau „starea sănătății copilului s-a agravat, pentru că nu a fost consultat de vreun medic și nu a primit tratamentul necesar”. Sau „a fost consultat, dar diagnosticul n-a fost cel corect”. E mai ușor și mai folositor altora să strângem toate decesele sub aceeași cauză.
Ȋn 2012, când acoperirea vaccinală cu ROR era de peste 95%, în România s-au înregistrat, conform datelor CNSCBT, 7450 de cazuri de rujeolă. Cei mai afectați au fost, ca și acum, copiii cu vârsta sub 1 an și cei din grupa de vârstă 1 – 4 ani.
Și, cu toate acestea, în 2012 s-a înregistrat UN SINGUR DECES! La 7450 de cazuri de rujeolă!

SURSE

  1. http://www.activenews.ro/stiri-sanatate/Decesul-suspect-al-unei-fetite-de-doi-ani-asteapta-de-patru-luni-rezultatul-autopsiei.-Doctorii-sustin-ca-a-murit-din-cauza-rujeolei-desi-analizele-nu-ar-fi-indicat-prezenta-bolii.-Mama-copilei-%E2%80%9EMi-au-spus-ca-a-avut-rujeola-doar-dupa-ce-a-murit-145332
  2. Foto: activenews.ro
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Sănătate Spirituală

Sănătate Spirituală – Spiritualitate, Medicina Alternativă, Ezoterism și Psihologie.
Contact: office@sanatatespirituala.ro