Cunoașterea de sine – cheia pentru o adevărată educație

by Ce s-ar întâmpla dacă copiii noștri s-ar cunoaște pe ei înșiși – vreau să spun chiar să se cunoască? Întreabă orice elev care a terminat școala, cine este în esență și mai mult ca sigur va spune că nu are nici cea mai vagă idee. Ei bine, acum opt […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Ce s-ar întâmpla dacă copiii noștri s-ar cunoaște pe ei înșiși – vreau să spun chiar să se cunoască?

Întreabă orice elev care a terminat școala, cine este în esență și mai mult ca sigur va spune că nu are nici cea mai vagă idee. Ei bine, acum opt ani de zile când eram în ultimul an de liceu, și eu aș fi ridicat din umeri. Și eu, ca și mulți alții cu care am vorbit, nu m-am descoperit decât după ce am ieșit din sistemul de învățământ. De ce oare atâția copii trec printr-o decadă de educație și cu toate acestea ies din școală fără nicio cunoaștere a cine sunt cu adevărat? Cu siguranță, sistemul educațional nu își face treaba în această direcție. Sau poate, sistemul educațional nu a fost niciodată îndreptat către a ajuta copiii să afle cine sunt cu adevărat. Dacă aceasta este realitatea, atunci pot spune că, este chiar o tragedie…

Însă lucrurile nu trebuie să stea în acest fel.

Chiar acum, avem șansa să schimbăm jocul – să rescriem regulile educației pentru a întâmpina nevoile copiilor, nu nevoile economiei. Este timpul să vedem educația ca un mijloc de auto-cunoaștere. Copiii au nevoie să le fie încurajate și susținute pasiunile, talentele și interesele de la o vârstă fragedă, iar sistemul are nevoie să nu mai împiedice profesorii să faciliteze acest proces – în același fel în care un grădinar are grijă de creșterea florii. Tot ceea ce are nevoie un copil este să știe că, cine este cu adevărat este deja prezent și nu are nevoie decât de o șansă de a se manifesta.

self-discovery-1024x512

Meditatia joacă un rol cheie în procesul de auto-cunoaștere – îți oferă o lupă pentru a privi în interiorul propriei naturi fundamentale a propriei ființe. Atunci când meditezi, te întorci către tine însuți pentru a te întâlni cu acele părți din tine cu care altfel nu te-ai fi întâlnit în mod normal. Imaginați-vă că toții copiii de pe glob ar face asta… ce schimbare ar avea loc. Practicată în școli, meditația ar permite copiilor să își găsească senzația de apartenență la această lume, însă și mai important decât acest fapt, ar permite să își descopere senzația de apartenență la propriul sine.

Nu ar fi minunat să creăm o lume în care copiii nu mai ascund cine sunt ci se îmbrățișează în totalitate așa cum sunt? Cred că putem crea o asemenea lume. Trebuie doar să ne schimbăm percepția asupra educației și să recunoaștem faptul că fiecare copil are un dar unic de oferit acestei lumi. Acum este timpul să schimbăm vechile căi – modalități care deformează expresia de sine, auto-reflecția și conectarea la sine… și să alegem să facem pași către o nouă paradigmă a învățăturii – una în care copiilor nu doar li se oferă șansa de a merge în interiorul lor ci sunt și înțeleși, apreciați și lăsați să fie cine sunt cu adevărat.

SURSE

  1. http://noulpamant.ro/articole/educatie-holistica/cunoasterea-de-sine-cheia-pentru-o-adevarata-educatie/
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Sănătate Spirituală

Sănătate Spirituală – Spiritualitate, Medicina Alternativă, Ezoterism și Psihologie.
Contact: office@sanatatespirituala.ro