Biblia şi jurămintele: Biblia interzice creștinilor să jure

by “Aţi mai auzit iarăşi că s-a zis celor din vechime: Să nu juri strîmb, ci să împlineşti faţă de Domnul jurămintele tale! Dar Eu vă spun: Să nu juraţi nicidecum; nici pe cer, pentru că este scaunul de domnie al Lui Dumnezeu; nici pe pămînt căci este aşternutul picioarelor […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

“Aţi mai auzit iarăşi că s-a zis celor din vechime: Să nu juri strîmb, ci să împlineşti faţă de Domnul jurămintele tale! Dar Eu vă spun: Să nu juraţi nicidecum; nici pe cer, pentru că este scaunul de domnie al Lui Dumnezeu; nici pe pămînt căci este aşternutul picioarelor Lui; nici pe Ierusalim, căci este cetatea Marelui Împărat. Să nu juri nici pe capul tău, căci nu poţi face un singur păr alb sau negru. Ci felul vostru de a vorbi să fie: Da, da; nu, nu; ce trece peste aceste cuvinte vine de la cel rău.” – Matei 5;33

Poate puţini dintre cei care se auto-intitulează “creştini” în acest popor român au citit vreodată acest pasaj din Evanghelia după Matei. Dacă n-au făcut-o, e bine totuşi să afle că Iisus Hristos a interzis clar şi explicit orice fel de jurămînt. Cu atît mai mult pe Biblie.

Creştinul nu trebuie să jure, ci doar să răspundă clar cu “Da” sau “Nu”. Fiindcă, iată, o spune IIsus, tot ce trece peste “Da” sau “Nu” “vine de la cel rau”. Or, toată ritualistica aceasta a statului modern românesc presupune juratul pe Biblie sau Constituţie. Dar, stimaţi enoriaşi, cetăţeni, alegători, ce-oţi fi fiind dumneavostră, a jura e în sine un act prohibit în chiar Biblia pe care se jură unii sau alţii.

Cît despre un preşedinte de stat/ministru – în cazul în care s-ar autodeclara creştin şi ar vrea să fie consecvent cu cele spuse de Iisus Hristos, singura posibilitate de a rămîne aşa, ar fi nu să jure pe Constituţie, ci să spună simplu: “Nu, nu voi încălca ce scrie în acest text!”[1]

Biblia şi jurămintele

,Jur, şi mă voi ţine de jurământ, că voi păzi legile Tale cele drepte.” (Psalm 119:106, BC)

Jurămintele sunt o practică folosită în diverse împrejurări ale vieţii, ele sunt mijlocul de întărire a unei făgăduinţe luate sau date, uneori luându-se chezaş chiar Numele lui Dumnezeu (1Regi 1:29; Iosua 9:18) sau lucruri sfinte sau lucruri din Creaţia Sa (Matei 5:34-36; 23:16-22). Jurămintele au scopul de a adeveri sau întări, de a da greutate cuvântului declarat sau promis, dar unele jurăminte implică şi atragerea unor blesteme sau pedepse pentru cei ce calcă jurământul.

Această practică a apărut ca o necesitate de stabilire a adevărului după introducerea în lume a păcatului şi a minciunii, tocmai de aceea unele instituţii publice, ca tribunalele de exemplu au introdus această practică în procesele lor prin care se încearcă stabilirea adevărului şi a dreptăţii. Însă şi unele Societăţi secrete sau mişcări cu caracter religios, au diferite jurăminte de încurajare a loialităţii faţă de un lider sau o organizaţie, sau jurăminte aducătoare de blesteme pentru de-conspiratori.

Însă pe noi ca creştini ne interesează cum priveşte Dumnezeu jurămintele? Pentru a afla acest lucru vom dezvolta cu ajutorul Bibliei următoarele aspecte:

 

& Ce ne învaţă Biblia despre jurăminte?

& Ce interdicţie există în Noul Legământ despre jurăminte?

& Care este situaţia în prezent în ce priveşte jurămintele?

 

De aceea să analizăm în continuare pe rând aceste teme, cercetând referinţele din Cuvântul lui Dumnezeu, rugându-ne şi reflectând la voia lui Dumnezeu despre jurăminte.

 

Ce ne învaţă Biblia despre jurăminte?

Din cele mai vechi timpuri oamenii au făcut jurăminte (Geneza 14:22,Geneza 14:23) şi acestea vor exista chiar pe Noul pământ (Isaia 65:16). A jura însemnă, a lua martor pe Dumnezeu, că spun adevărul şi numai adevărul. Luându-L pe Dumnezeu ca martor, aceasta atrage după sine pedeapsa divină dacă este minciună, căci acel om: 1. a minţit, 2. a luat în deşert Numele lui Dumnezeu.

Chiar Dumnezeu a dat legi cu privire la jurăminte pentru ca acestea să se facă într-un mod demn şi serios, de aceea să vedem în continuare legea lui Dumnezeu cu privire la jurăminte care era în vechiul legământ.

 

Legea cu privire la jurăminte:

În Numeri capitolul 30 se prezintă regulile privind jurămintele, aici se prezintă următoarele: ,,Când un om va face o juruinţă Domnului sau un jurământ prin care se va lega printr-o făgăduială, să nu-şi calce cuvântul, ci să facă potrivit cu tot ce i-a ieşit din gură.”[1] (Numeri 30:2).

Însă, este interesant specificarea care se face despre jurămintele femeilor, în Numeri 30:3-16 se arată că dacă o tânără necăsătorită care stă în casa tatălui ei face un jurământ şi tatăl ei află şi nu spune nimic, jurământul ei va rămâne valabil. Însă dacă acesta nu-i dă voie să-şi împlinească jurământul atunci jurământul nu va mai fi valabil, acelaşi lucru se aplică şi la femeia căsătorită, soţul poate anula jurămintele ei, dar aceasta doar în ziua când a aflat de ele, nu mai târziu, iar jurămintele femeilor văduve sau divorţate vor fi valabile fără ca cineva să le poată anula.

O altă poruncă este consemnată în Levitic 19:12 unde se spune: ,,Să nu juraţi strâmb pe Numele Meu, căci ai necinsti astfel Numele Dumnezeului tău…” Iar în Deuteronom 23:21-23 se porunceşte: ,,Dacă faci o juruinţă Domnului, Dumnezeului tău, să nu pregeţi s-o împlineşti; căci Domnul, Dumnezeul tău, îţi va cere socoteala, şi te vei face vinovat de un păcat. Dacă te fereşti să faci o juruinţă, nu faci un păcat. Dar să păzeşti şi să împlineşti ce-ţi va ieşi de pe buze…” Ne dăm seama din această poruncă că Dumnezeu nu obligă sau îndeamnă pe nimeni să facă jurăminte, ba chiar omul se poate feri să facă jurăminte, lucrul acesta ne-fiind păcat, astfel această poruncă atrage atenţia asupra responsabilităţii şi seriozităţii jurămintelor, de aceea înţeleptul rege Solomon a spus: ,,Mai bine să nu faci nici o juruinţă, decât să faci o juruinţă şi să n-o împlineşti. Nu lăsa gura să te bage în păcat, şi nu zice înaintea trimisului lui Dumnezeu: „M-am pripit.” Pentru ce să Se mânie Dumnezeu din pricina cuvintelor tale, şi să nimicească lucrarea mâinilor tale?” Deci nici chiar în vechiul legământ, Dumnezeu nu încuraja la facerea de jurăminte şi oamenii înţelepţi şi-au dat seama de solemnitatea jurămintelor.

O altă lege în ce priveşte jurămintele era ca ,,Să n-aduci în casa Domnului, Dumnezeului tău, câştigul unei curve, nici preţul unui câine, ca împlinire a unei juruinţe oarecare; căci şi unul şi altul Sunt o urîciune înaintea Domnului, Dumnezeului tău” (Deuteronom 23:18). Astfel când un evreu împlinea un jurământ fie făcut lui Dumnezeu sau vreunui om el trebuia să aducă jertfă de mulţumire din cireadă sau turmă, daruri de mâncare şi jertfe de băutură, în semn de mulţumire şi recunoştinţă faţă de Dumnezeu care ia ajutat să-şi împlinească jurămintele, după cum se arată în următoarele texte: Levitic 7:16; 22:18-38; 27:8; Numeri 15:3-8; 29:39. Însă aceste jertfe şi daruri nu trebuiau cumpărate sau obţinute prin câştigul unei prostituate sau pe vânzarea unui câine care era un animal necurat.

Toate aceste jertfe de mulţumire pentru împlinirea vreunui jurământ trebuiau aduse în locul stabilit de Dumnezeu (Deuteronom 12:6-26).

Mai târziu după ce Solomon a construit templu, unele jurăminte să făceau înaintea altarului din templul din Ierusalim iar Solomon imploră şi îi spune lui Dumnezeu să asculte şi să lucreze în favoarea celui ce va face jurăminte în acest loc (1Regi  8:31-32; 2 Cronici 6:22,23).

Israeliţii sinceri şi temători de Dumnezeu au înţeles că jurământul era ceva foarte serios şi avea consecinţe fie bune fie rele în funcţie de împlinirea jurămintelor (Daniel 9:11). Tocmai de aceea Psalmistul exprimă atât de bine atitudinea corectă când declară următoarele în Psalm 15:4  ,,…El nu-şi ia vorba înapoi, dacă face un jurământ în paguba lui.” Sau în Psalm 119:106 când spune: ,,Jur, şi mă voi ţine de jurământ, că voi păzi legile Tale cele drepte.”

Dar chiar dacă jurămintele erau făcute la strâmtorare (Psalm 66:14), ele trebuiau împlinite deoarece de obicei se jura pe Numele lui Dumnezeu (Exod 22:11; Geneza 21:23; 1 Samuel 30:15; 2Cronici 18:15; 36:13; 1Regi 2:42; 22: 2), sau pe Iehova Dumnezeul lui Israel (Geneza 24:3), căci legea spunea: ,,Să te temi de Domnul („Iehova” SS 1874 R), Dumnezeul tău, să-I slujeşti, şi pe Numele Lui să juri” (Deuteronom 6:13; vezi şi Deuteronom 10:20). Astfel de obicei cuvintele rostite cu ocazia unui jurământ erau: ,,Viu este Iehova” că voi face ce am promis (Ieremia 5:2; 12:16 SS 1874 R vezi şi Exod 22:11).

În timpul lui Isus evreii obişnuiau să jure: pe cer, pe pământ, pe Ierusalim, pe capul sau pe viaţa lor, pe templul din Ierusalim, pe altar, pe aurul din templu, etc. (Matei 5:34-36; 23:16-22).

În continuare voi descrie tipurile de jurăminte care sunt în Biblie şi vom analiza în primul rând jurămintele făcute de însuşi Dumnezeu, apoi cele făcute de îngeri, apoi jurămintele ce sunt profeţite în Biblie, apoi cele făcute de naţiunea lui Israel în colectiv, apoi jurămintele ca legământ, jurămintele de consacrare, ca promisiune, jurămintele condiţionate, jurământul aducător de blestem, sau pentru a întări cuvântul dat, iar în final vom vedea tipurile de jurăminte greşite.

 

Tipuri de jurăminte:

Jurămintele lui Dumnezeu:

Dumnezeu de lungul relaţiei sale cu oamenii Lui şi cu poporul Său a rostit diferite jurăminte pentru a întări Cuvântul dat, El a jurat pe El Însuşi sau pe Numele Său fiindcă nu putea să Se jure pe unul mai mare decât El, s-a jurat pe Sine Însuşi (Evrei 6:13,Evrei 6:17; Ieremia 44:26). Să trecem în revistă câteva din jurămintele pe care le-a făcut Dumnezeu de-a lungul istoriei:

După potop i-a jurat lui Noe cu privire la faptul că nu va mai aduce potop de ape dându-i semn curcubeul (Isaia 54:9), apoi după ce Dumnezeu a văzut credincioşia lui Avraam, Dumnezeu i-a jurat şi i-a făgăduit că prin sămânţa lui vor fi binecuvântate toate naţiunile, mai târziu aceiaşi promisiune i sa făcut lui Isac şi lui Iacob (Geneza 22:16-20; Mica 7:20; Luca 1:73; 1Cronici 4:31; 8:18; 16:16; 29:12-14; Psalmi 105:9; Psalmi 132:2).

Apoi Dumnezeu a jurat poporului Israel că le va da ţara Canaan (Exod 6:8; 13:5; Deuteronom 6:23; Iosua 21:43,Iosua 21:44; Neemia 9:15; Ieremia 11:5; 32:22; Ezechiel 47:14), şi că ei vor fi poporul Lui pe care-l va iubi (Ezechiel 16:8), însă Dumnezeu a jurat că generaţia necredincioasă nu va intra în ţara Canaan (Deuteronom 1:34,Deuteronom 1:35; Iosua 5:6), nici chiar Moise (Deuteronom 4:31; 34:4) şi nu vor avea parte de odihna Lui, adică de binecuvântările din Canaan (Psalmi 95:11; Evrei 3:11,Evrei 3:18; 4:3).

De asemenea El a făcut un jurământ de pedepsire când Israel va fi necredincios (Judecatori 2:15; Ieremia 22:5) dar şi un jurământ de binecuvântare şi ocrotire când Israelul va fi credincios (Iosua 21:44). Dumnezeu sa jurat că va pedepsi şi unele naţiuni nelegiuite (Ieremia 49:13; Ezechiel 36:7).

Uneori Dumnezeu din milă nu şi-a respectat jurămintele imediat (Ezechiel 20:15-44), astfel chiar dacă Dumnezeu şi-a ridicat mâna şi a jurat că are să-i împrăştie printre neamuri, şi să-i risipesc în felurite ţări, şi că nu vor intra în Canaan, totuşi în marea lui milă şi-a schimbat gândul şi doar mai târziu când Israel din nou a păcătuit Dumnezeu şi-a împlinit jurământul. Dumnezeu i-a făcut o promisiune regelui David pe care a şi întărit-o cu un jurământ pe sfinţenia Lui, şi anume El a promis: „Voi pune pe scaunul tău de domnie un fiu din trupul tău” acest jurământ profetic sa împlinit în persoana Domnului Isus (Psalmi 89:3,35; Psalm 132:11; Fapte 2:30). Mai târziu când Israelul a fost necredincios Dumnezeu a jurat că va fi dus în captivitate şi oraşele distruse (Amos 4:2,Amos 4:3; 6:8). Dar Dumnezeu a şi făgăduit restabilirea lui Israel întărind cu jurământ această făgăduinţă (Isaia 14:24; 62:8). Dar nu numai Dumnezeu ca persoană spirituală a făcut jurăminte; ci, şi îngerii după cum vom vedea în continuare.

 

Jurăminte făcute de îngeri:

În unele situaţii îngerii ca mesageri ai lui Dumnezeu au făcut unele jurăminte, mai ales cu scopul de a întări profeţiile şi Cuvântul lui Dumnezeu, astfel în Daniel 12:7 se spune: ,,Şi am auzit pe omul acela îmbrăcat în haine de in, care stătea deasupra apelor râului; el şi-a ridicat spre ceruri mâna dreaptă şi mâna stângă, şi a jurat pe Cel ce trăieşte veşnic, că va mai fi o vreme, două vremuri, şi o jumătate de vreme, şi că toate aceste lucruri se vor sfârşi când puterea poporului Sfânt va fi zdrobită de tot.” Iar în Apocalipsa 10:6 se precizează:  ,,…şi a jurat pe Cel ce este viu în vecii vecilor, care a făcut cerul şi lucrurile din el, pământul şi lucrurile de pe el, marea şi lucrurile din ea, că nu va mai fi nici o zăbavă…” Fie ca aceste jurăminte să ne întărească încrederea în Cuvântul profetic, după cum aceste jurăminte au întărit pe Daniel şi pe Ioan când le-au auzit! Iar tocmai pentru că Dumnezeu este stăpân pe timpuri, perioade şi evenimente El poate face unele jurăminte profetice ce privesc viitorul după cum urmează.

 

Jurăminte profeţite:

Unele jurăminte profetice sau împlinit altele urmează să se împlinească. Un jurământ profetic care s-a împlinit, este cel pe care Dumnezeu la făcut despre Fiul Său atunci când a zis: „Tu eşti preot în veac, în felul lui Melhisedec.” (Psalm 110:4; Evrei 7:21). Sau despre Israel că se va restabili complet în ţara lui (Ezechiel 20:42). Dumnezeu chiar face un jurământ cu privire la viitor când orice genunchi se va pleca înaintea Lui (la judecată) – Isaia 45:23; Romani 14:11.

Ba mai mult, Cuvântul profetic arată că oamenii vor jura pe noul pământ, căci în Isaia 19:18,Isaia 19:21 se spune: ,,În vremea aceea, vor fi cinci cetăţi în ţara Egiptului, care vor vorbi limba Canaanului, şi vor jura pe Domnul oştirilor…Atunci Domnul Se va descoperi Egiptenilor, şi Egiptenii vor cunoaşte pe Domnul în ziua aceea. Vor aduce jertfe şi daruri de mâncare, vor face juruinţe Domnului şi le vor împlini.” Iar în Isaia 65:16 se declară:  ,,Aşa că, cine se va binecuvânta în ţară, se va binecuvânta în Dumnezeul adevărului, şi cine va jura în ţară, va jura pe Dumnezeul adevărului, căci vechile suferinţe vor fi uitate, vor fi ascunse de ochii Mei.” Cu siguranţă că atunci nu va mai exista jurăminte strâmbe sau neîmplinite! Dar să revenim din nou la Israel şi să trecem în revistă jurămintele făcute ca naţiune.

 

Jurăminte făcute ca naţiune (colective):

Poporul Israel a jurat credinţă lui Iehova Dumnezeu făcând un legământ mijlocit de Moise la care întreaga naţiune a aderat (Exod 24:3-7; Deuteronom 27:26). Mai târziu acest legământ a mai fost întărit cu ocazia unor trezirii spirituale în Israel ca cea din timpul lui Asa 2Cronici 15:14,2Cronici 15:15, sau ca cea din timpul lui Ezra şi a lui Neemia (Ezra 10:5; Neemia 10:29). Dar pe parcursul istoriei evreii au mai făcut diferite jurăminte ca cel cu gabaoniţii (Iosua 9:18; 2Samuel 21:2), sau cel prin care au jurat să lupte contra beniamiţilor şi să nu-şi dea fetele după nici un beniamit (Judecatori 21:1,Judecatori 21:5). În continuare să vedem câteva jurăminte ca legământ.

 

Jurământ – legământ:

Naţiunea lui Israel de multe ori după cum am văzut şi-a pecetluit înnoirea legământului prin jurăminte (2Cronici 15:14; Ezra 10:5; Neemia 10:29), însă chiar din cele mai vechi timpuri oamenii au făcut legăminte între ei întărite de jurământ, (Geneza 26:28-31), chiar Dumnezeu a întărit legământul cu Israel prin jurământ (Deuteronom 4:31; 8:18; 29:12-19). Avem astfel de exemple în Ionatan şi David (1Samuel 20:42) sau mai târziu când conducători de armată au făcut un jurământ-legământ că vor păzi pe copilul rege Ioas (2Regi 11:4), sau când după distrugerea Ierusalimului de către Babilonieni când un vlăstar de spiţă regală a făcut un jurământ-legământ cu regele Babilonului (Ezechiel 17:13). De fapt, jurământul este un fel de legământ sau promisiune de împlinire a unei promisiuni (vezi şi Evrei 6:16).  Dar Biblia conţine şi altfel de jurăminte despre acestea vom vorbi în continuare.

 

Jurăminte de consacrare:

Un astfel de jurământ de consacrare este prezentat în Numeri 6:2,Numeri 6:6, unde un evreu putea să facă un jurământ pentru a deveni nazireu adică, a se despărţi de ceilalţi având unele restricţii, şi anume ferirea de vin, băuturi tari, chiar de a mânca struguri, de asemenea nu trebuia să se tundă lăsându-şi părul să crească în voie, şi nu trebuia să se apropie de vreun mort, şi în timpul acestei consacrări era un sfânt pentru Iehova (Numeri 6:3-7).

Un altfel de jurământ de consacrare a făcut David când a spus: „Nu voi intra în cortul în care locuiesc, nu mă voi sui în patul în care mă odihnesc, nu voi da domn ochilor mei, nici aţipire pleoapelor mele, până nu voi găsi un loc pentru Domnul, o locuinţă pentru Puternicul lui Iacob.” (Psalm 132:1-5). Da, David era complet absorbit şi dedicat de această dorinţă de a face o locuinţă pentru Dumnezeu, şi a întărit această dorinţă cu un jurământ. Un tip de jurăminte asemănătoare cu acesta, este jurământul sub formă de promisiune, despre acestea vom vorbi în continuare.

 

 

Jurământ – promisiune:

Jurământul cu scopul de a ţine o promisiune este prezent din cele mai vechi timpuri, de acest fel de jurământ sa folosit şi Iehova când i-a jurat lui Avraam că sămânţa lui va fi mai numeroasă ca stele cerului (Geneza 22:16-20). Dar nu numai Dumnezeu a folosit acest tip de jurăminte ci şi oamenii, de pildă Avraam la pus să jure pe slujitorul lui şi să-I promită că nu-I va aduce o soţie la Isac decât dintre rudele lui (Geneza 24:3-8,Geneza 24:41).

Un alt exemplu, este Iosif care i-a jurat Tatălui Său că are să-l îngroape în mormântul pe care la săpat în ţara Canaan (Geneza 50:5). Mai târziu când iau promis printr-un jurământ prostituatei Rahav că nu o va distruge pe ea şi casa ei (Iosua 2:12). Dar chiar şi după intrarea în ţara promisă israeliţii au făcut astfel de jurăminte, atunci când le-au jurat gabaoniţilor că nu-I va distruge (Iosua 9:18), sau  iudeii I-au promis lui Samson că nu-l va ucide ci doar îl va da legat pe mâna filistenilor (Judecatori 15:12), sau mai târziu când David a promis că Solomon va fi rege după El (1Regi 1:29,1Regi 1:30). Mai târziu regele Zedechia a jurat în taină lui Ieremia şi ia promis că nu-l va ucide (Ieremia 38:16). Dar chiar după distrugerea templului au existat astfel de jurăminte, de pildă ca atunci când Ghedalia conducătorul numit de babilonieni ia jurat rămăşiţei poporului şi le-a promis că dacă vor rămâne în ţară o vor duce bine (2Regi 25:24, vezi şi Ieremia 40:9).

De fapt toate aceste jurăminte erau în conformitate cu legea lui Moise care spunea în Numeri 30:2: ,,Când un om va face o juruinţă Domnului sau un jurământ prin care se va lega printr-o făgăduială, să nu-şi calce cuvântul, ci să facă potrivit cu tot ce i-a ieşit din gură.” Dar pe lângă aceste jurăminte de promisiune, adică de a-şi împlini cuvântul dat mai există şi jurăminte cu scopul de a întări sau adeveri un cuvânt rostit adică că ceea ce declarăm sau mărturisim este adevărat.

 

Jurăminte pentru a întări cuvântul dat:

Jurăminte de acest fel găsim multe în Biblie, dar să trecem în revistă câteva exemple: Esau jură pentru a întări cuvântul lui că cu adevărat ia vândut lui Iacob dreptul de întâi-născut (Geneza 25:33). Iosif i-a jurat că cu adevărat îl va îngropa pe Tatăl său Iacob unde îi cerea el, iar mai târziu fraţii lui Iosif iau jurat acestuia că atunci când vor pleca din Egipt îi vor lua şi oasele lui (Geneza 47:31; Geneza 50:25; Exod 13:19). Acest fel de jurământ la utilizat şi David când a fost pus să jure că nu-i va nimici sămânţa când va deveni rege după el (1Samuel 24:21). Tot pentru a-şi întări cuvântul David a făcut un jurământ unui amalecit care i-a dezvăluit locul taberei lui Amalec (1Samuel 30:15). Chiar şi păgânii aveau acest gen de jurământ, căci atunci când trimişii care-l căutau pe Ilie mergeau într-o ţară aceştia jurau că nu l-au găsit (1Regi 18:10).

Dar şi în vremea lui Isus oamenii făceau astfel de jurăminte, de pildă Irod care a jurat pentru aşi întări cuvântul dat fiicei lui Irodiada că dacă dansează îi va da până la jumătate din regat (Matei 14:7; Marcu 6:23). Sau când marele preot la instigat pe Isus la un astfel de jurământ prin cuvintele: ,,Isus tăcea. Şi marele preot a luat cuvântul şi I-a zis: ,,Te jur, pe Dumnezeul cel viu, să ne spui dacă eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu.” (Matei 26:63), tot la fel făceau şi demonii care îl îmboldeau pe Isus să jure ştiind că după aceea El îşi va ţine Cuvântul (Marcu 5:7). Iar mai târziu chiar nişte exorcişti iudei au încercat o metodă de jurământ asemănătoare când au spus:  „Vă jur pe Isus, pe care-L propovăduieşte Pavel, să ieşiţi afară!” (Fapte 19:13), dar metoda nu a dat rezultate căci ei nu aveau autoritate spirituală şi nu au fost trimişi de Domnul Isus. Astfel vedem că jurămintele neîmplinite sau făcute în deşert au efecte dezastruoase, căci aceşti oameni au fost după aceea maltrataţi de acel demon. În continuare să vedem despre jurămintele condiţionate.

 

Jurăminte condiţionate:

Jurămintele condiţionate sunt acele jurăminte care dacă o parte încalcă datoria ei, jurământul se anulează.

Astfel mulţi oameni ai lui Dumnezeu în vechime au făcut astfel de jurăminte, adică dacă Dumnezeu le va da un anumit lucru şi ei vor face un anumit lucru pentru Dumnezeu (citeşte următoarele exemple: Geneza 28:20; Numeri 21:2; Judecatori 11:30,Judecatori 11:39; 1 Samuel 1:11). Chiar şi Dumnezeu a făcut jurăminte condiţionate astfel dacă slujitorii lui ascultau Dumnezeu le va împlini ce le-a promis dacă nu ascultau nu le va împlini (Deuteronom 7:12; 8:1; 28:9; Ezechiel 16:59). Dar chiar şi oamenii la oameni au făcut jurăminte condiţionate, de pildă jurământul celor două iscoade făcut prostituatei Rahav, dacă aceasta nu respecta condiţiile jurământului ei erau liberi de a mai respecta jurământul (Iosua 2:17-20).

Însă în Scripturile Creştine nu mai găsim astfel de jurăminte, de aceea creştinii trebuie să-l slujească pe Dumnezeu şi pe semeni fără astfel de jurăminte, iar dacă din neştiinţa am făcut un astfel de jurământ să nu pregetăm să-l respectăm. Bineînţeles că cei ce se jucau cu jurămintele îşi atrăgeau pedeapsa după cum vom vedea în continuare.

 

Jurământ – blestem:

În general orice jurământ pe care-l facem lui Dumnezeu sau oamenilor, dacă nu-l împlinim aceasta va atrage blestem în viaţa noastră, adică: pedepsire, nenorociri, lipsă de prosperitate de înaintare spirituală sau materială (Ecleziast 5:5-6; Levitic 5:4; Ezechiel 17:17-19; Zaharia 5:3,Zaharia 5:4) şi vom fi traşi la judecată după cum spune şi discipolul Iacob (Iacob 5:12).

Iată ce se spune în Dicţionarul Biblic ilustrat despre jurăminte: „JURĂMINTE (ebr. sebu’a şi ‘ala; gr. horkos). Termenul ebr. ‘ala este înrudit cu un verb al cărui înţeles de bază este „a rosti un blestem condiţional” sau un *blestem asupra unei persoane care nu este încă identificată (TDOT 1, p. 261-266). Un exemplu clar este găsit în 1 Samuel 14:24, unde jurământul este formulat în felul următor: „Blestemat să fie omul care va mânca pâine până seara, până mă voi răzbuna pe vrăjmaşii mei”. În cazul acesta jurământul a avut ca scop să întărească o poruncă (cf. Geneza 24:41). Jurăminte similare puteau fi folosite în procedurile legale, când o dispută nu putea fi soluţionată pe căile obişnuite (1Regi 8:31; 2Cronici 6:22) şi ele făceau parte din tratate şi legăminte (Geneza 26:28; Ezechiel 16:59; 17:13-19; Osea 10:4), aşa cum se ştie în prezent din textele antice din Orientul Apropiat (de ex. ANET, p, 201 205, 538-541, 659-660; cf. D. R. Hillers, Treaty-Curses and the OT Prophets, 1964), Contrar cu ceea ce se susţine adesea, un asemenea blestem nu era irevocabil (cf. 1Samuel 14:45; vezi şi Judecători 17:1-2), iar puterea nu şi-o datora vreunei puteri magice inerentă în cuvintele rostite, ci se datora răspunsului suveran al lui Dumnezeu (1Regi 8:31 ş.urm.; cf. A. C. Thiselton, JTS s.n. 25, 1974, p. 283-299, în special 295 ş.urm.). În alte referiri la jurăminte în VT, unde cuvântul ebr. este sebu’a, nu este cert că era implicat întotdeauna un blestem de felul acesta, deşi se putea să fie Judecatori 21:28). În multe cazuri ar fi mai potrivit să traducem „promisiune solemnă” (cf. THAT, 2, p. 858-859).

Au fost adoptate diferite mijloace (Geneza 24:2; Deuteronom 32:40) şi formule (Geneza 31:50; Numeri 5:22; Judecatori 8:19; 2Regi 2:2; Ieremia 42:5; Matei 5:34-36; 23:16) pentru luarea jurămintelor. Adeseori efectele nefaste ale neîmplinirii jurământului nu erau exprimate (2Samuel 3:9, vezi însă Ieremia 29:22).

Seriozitatea jurămintelor este subliniată în legile lui Moise (Exod 20:7; Levitic 19:12). Israeliţilor li s-a interzis să jure pe zeii falşi (Ieremia 12:16; Amos 8:14). Din cuvintele lui Ezechiel s-ar înţelege că jurământul fals putea fi pedepsit cu moartea (17:16 ş.urm.), dar în lege pentru mărturia falsă depusă de un martor şi pentru tăgăduirea unui jurământ cu privire la un lucru găsit sau primit (Levitic 5:1-4; 6:1-3), se putea face ispăşire cu o jertfă pentru păcat (Levitic 5:5 ş.urm.; 6:4 ş.urm.).”

În plus, exista în legea lui Moise un jurământ şi un ritual special ce aducea blestem descris în Numeri 5:11-31. Acesta se efectua când un soţ era gelos şi credea că soţia i-a fost infidelă, acesta o aducea la preot, acesta scria o carte cu blesteme, printre care blestemul de a nu mai putea da naştere la copii, apoi preotul spăla cu apă aceea carte unde era scrise blestemele şi îi dădea să bea femeii, iar dacă aceasta nu era vinovată nu se întâmpla nimic, însă dacă era adulteră, jurământul de blestem făcut se împlinea. Unele jurăminte chiar la bărbaţi includeau blestemul sau nenorocirea dacă jurământul nu-l împlinea, găsim un astfel de exemplu în Fapte 23:12,Fapte 23:13, unde se spune: ,,La ziuă, Iudeii au uneltit şi s-au legat cu blestem că nu vor mânca, nici nu vor bea, până nu vor omorî pe Pavel. Ei s-au dus la preoţii cei mai de seamă şi la bătrâni, şi le-au zis: „Noi ne-am legat cu mare blestem să nu gustăm nimic până nu vom omorî pe Pavel. Cu siguranţă că acest mod de a jura, cât şi dorinţa acestor iudei era greşită, căci ei sau jurat punându-şi viaţa în joc. Dar există şi Jurăminte ce aduc binecuvântare.

 

Jurămintele aducătoare de rod sau binecuvântare:

Un astfel de jurământ a fost jurământul făcut de Iehova lui Avraam, sau lui David (Geneza 22:16-20; Mica 7:20; Psalmi 89:3,35), jurământul făcut cu casa lui Rahav a adus binecuvântarea salvării casei ei (Iosua 6:22-25), tot la fel jurământul – legământ cu gabaoniţii care lea salvat viaţa acestora (Iosua 9:15).

Chiar şi mama regelui Lemuel a făcut un astfel de jurământ, căci ea spune în Proverbe 31:2:  ,,Ce să-ţi spun, fiule? Ce să-ţi spun fiul trupului meu? Ce să-ţi spun, fiule, rodul juruinţelor mele? Deci Lemuel era un rod al jurământului făcut de ea, şi exemplele pot continua. De aceea, slujitorii lui Dumnezeu credincioşi din vechime trebuiau să facă jurăminte aducătoare de binecuvântări însă pentru aceasta ei trebuiau să cunoască modurile greşite de a jura pe care o să le dezvoltăm în continuare.

 

Jurăminte greşite:

Jurămintele greşite pot fi împărţite după cum urmează: cele idolatre, adică jurăminte pe Zei străini (Ieremia 44:23,Ieremia 44:25, Iosua 23:7; Tefania 1:5; Amos 8:14;); apostate care susţin învăţătura demonilor (ca jurământul de castitate al preoţilor catolici – vezi 1Timotei 4:1-3), sau jurăminte făcute din ură (Fapte 23:13-14), sau jurămintele strâmbe (Levitic 5:4; Ieremia 7:9; Osea 10:4; Zaharia 8:17; 1Timotei 1:10), sau jură cu scopul să înşele (Psalm 24:4; Isaia 48:1), luarea numelui Iehova în deşert în jurăminte (Osea 4:15; Ieremia 5:2), jurăminte uşuratice fără valoare pentru cel ce le rostea, ca cele rostite de cărturari pe templu sau pe altar (Matei 23:16-21), jurăminte false, adică cineva jură că va spune ceea ce ştie şi ascunde adevărul (Levitic 5:1; Osea 10:4), jurăminte ne-înţelepte care epuizează şi este dincolo de puterile omului, ca cel făcut de regele Saul (1Samuel 14:24-30).

De aceea Biblia învaţă: ,,Este o cursă pentru om să facă în pripă o făgăduinţă Sfântă, şi abia după ce a făcut juruinţa să se gândească (Proverbe 20:25), da omul trebuia să se gândească foarte bine înainte de a jura (Ecleziast 9:2), acesta era sfatul lui Solomon, căci cel ce jură repede. dă dovadă de mândrie şi încredere în sine, de aceea să vedem în continuare:

 

Ce interdicţie există în Noul Legământ despre jurăminte?

În noul legământ, primim o poruncă diferită cu privire la jurăminte faţă de vechiul Legământ, aceasta este dată de însuşi Domnul Isus, care declară în Matei 5:33-37: ,,Aţi mai auzit iarăşi că s-a zis celor din vechime: „Să nu juri strâmb; ci să împlineşti faţă de Domnul jurămintele tale.” Dar Eu vă spun: Să nu juraţi nicidecumDeci Isus Cristos nu ne învaţă numai ca să fim corecţi şi astfel să împlinim jurămintele pe care le-am făcut lui Dumnezeu, căci în vremea lui evreii obişnuiau foarte des să jure şi de multe ori nu-şi împlineau jurămintele; ci, El ne spune ceva şi mai restrictiv ca legea, şi anume: ,,Să nu juraţi nicidecum”.

Totuşi unii lideri religioşi încalcă porunca Domnului, făcând în cultul lor, o cale largă şi nu strictă după legea lui Cristos! Astfel, unii interpretează că de fapt să nu jurăm în chestiuni minore, dar în situaţii cum ar fi: la tribunal, pentru a obţine o cetăţenie, o funcţie publică, etc. ne este permis să jurăm.

Ei aduc ca argument ideea că Cristos Însuşi a acceptat un jurământ (Matei 26:63-64). Însă în text nu e vorba că Isus a făcut un jurământ; ci, în unele traduceri ale Bibliei, este redat răspunsul lui Isus cu „da”, ceea ce ar lăsa să se înţeleagă că Isus ar fi spus ceva de genul: ‚da jur’. Însă observaţi traducerea corectă: „Iesus însă, tăcea. Şi marele preot I-a zis: Te jur, pe Dumnezeul Cel vieţuind, ca să ne spui dacă Tu eşti Cristosul, Fiul lui Dumnezeu. Iesus îi zice: Tu ai spus! Totuşi vă spun: De acum veţi vedea pe Fiul Omului şezând la dreapta puterii şi venind pe norii cerului.” (NTTF-2008, n.s. în greacă: exorkizo = pun sub jurământ; conjur).

Deci răspunsul lui Isus la punerea sub jurământ de către marele preot este „Tu ai spus!” Deci El personal nu a participat la jurământ!

Alte argumente ale celor ce susţin că creştini pot face jurăminte sunt: 2Corinteni 1:23 – Galateni 1:20, unde Pavel Îl i-a ca martor pe Dumnezeu, dar aceste texte nu menţionează nici un jurământ al lui Pavel.

În unele traduceri în Fapte 18:18; Fapte 21:23, apare cuvântul: „juruinţă”, cu referire la Pavel şi la unii creştini, însă în alte traduceri apare „făgăduinţă” (BCR), sau „promisiune” (NTTF – 2008, la n.s. se explică: „făgăduinţă solemnă; jurământ (în greacă: eyhen; diferit de expresia: omosai = a jura, din Matei 5:34; Iacob 5:12)”.

Astfel este clar că în aceste texte sensul expresiei trebuie înţeles că se referă la o promisiune sau făgăduinţă, chiar cuvântul din greacă diferă de cuvântul jurământ folosit de Isus. De fapt, Pavel şi alţi creştini cunoşteau interdicţia dată de Însuşi Domnul Isus cu privire la jurăminte, şi ei nu au făcut un jurământ, ei nu au spus „jur…”.

Prin urmare, Pavel a făcut o promisiune, nu un jurământ în care să-L ia ca martor pe Dumnezeu!

În plus, chiar şi Iacov scrie atât de clar în epistola sa: ,,Mai pe sus de toate, fraţii mei, să nu vă juraţi nici pe cer, nici pe pământ, nici cu vreun alt fel de jurământ… (Iacob 5:12).

Aceasta înseamnă să nu jurăm nici pentru a întări mărturia noastră în faţa oamenilor, sau pentru a pecetlui o hotărâre de-a noastră, nici jurăminte faţă de Dumnezeu, deci să nu jurăm nicidecum, sau cum se exprimă discipolul Iacob: ,,nici cu vreun alt fel de jurământ… (Iacob 5:12).

Deci noul legământ, interzice facerea de jurăminte de orice fel, căci Cuvântul spune: ,,să nu vă juraţi…nici cu vreun alt fel de jurământ…. Chiar Domnul Isus după ce spune să nu jurăm nicidecum, El ne dă şi exemple de jurăminte care se practicau în timpul Lui pentru a explica şi întări această interdicţie, El spune: ,,… Să nu juraţi… nici pe cer, pentru că este scaunul de domnie al lui Dumnezeu; nici pe pământ, pentru că este aşternutul picioarelor Lui; nici pe Ierusalim, pentru că este cetatea marelui Împărat. Să nu juri nici pe capul tău, căci nu poţi face un singur păr alb sau negru

Cristos ne-a învăţat că jurămintele creează obligaţia de a le împlini (Matei 5:33). Conversaţia cotidiană a creştinului trebuie să fie la fel de sacră ca şi jurămintele sale. Lor nu le este permis să aibă două standarde pentru adevăr, cum au făcut unii evrei care au introdus o scară variabilă de valori cu privire la jurăminte. Pentru un creştin cuvântul scos de pe buze este ca un jurământ.

Prin urmare, El interzice jurămintele indiferent dacă ele au ca chezăşie lucruri cereşti sau pământeşti, cetăţi sau chiar însăşi viaţa noastră, motivele pentru care nu trebuie să mai jurăm de nici un fel în noul legământ sunt:

  1. Creştinii sunt oameni ai adevărului care urmează pe Cristos care este adevărul (Ioan 14:6; Efeseni 4:25; Efeseni 5:9), astfel ei nu mai au nevoie de adeveriri suplimentare a cuvintelor lor, căci Isus îi învaţă: ,,Felul vostru de vorbire să fie: „Da, da; nu, nu”.
  2. Isus mai spune: ,,ce trece peste aceste cuvinte, vine de la cel rău.” Deci dacă nu ascultăm de sfatul Domnului, ca cuvântul nostru da, să fie da; şi vom jura, vom avea surpriza că îi vom face jocul Diavolului, care abia aşteaptă să ne facă de ruşine sau să ne pârască lui Dumnezeu că nu ne-am respectat vreun jurământ sau am spus un lucru inexact fiind sub jurământ.
  3. Al treilea motiv este exprimat bine de Iacov care spune: ,,Ci „da” al vostru să fie „da”; şi „nu” să fie „nu” ca să nu cădeţi sub judecată”. Astfel, putem face jurământ că vom face un anumit lucru şi apoi pentru că noi nu suntem stăpâni pe situaţie nu reuşim să-l facem astfel minţim şi cădem sub judecată.
  4. Un al patrulea motiv ar fi: jurămintele de cele mai multe ori implică o încredere în sine, în puterea omului de a respecta ceea ce a jurat, însă vorbirea creştinului nu este „voi face cutare sau cutare lucru” sau „jur că voi face”; ci, vorbirea creştinului este: „Dacă Domnul va voi…vom face cutare sau cutare lucru” (Iacob 4:15 vezi şi Fapte 18:21 şi 1Corinteni 4:19), sau „dacă Dumnezeu va permite” (Evrei 6:3, vezi şi 1Corinteni 16:7).

Să verdem în continuare:

 

Care este situaţia în prezent în ce priveşte jurămintele?

În zilele noastre cei ce sunt obligaţi să depună un jurământ sunt: medicii, farmacişti, funcţionari publici, avocaţi, notari, judecători, procurori, consilieri juridici, experţii contabili etc. cât şi la tribunal.

În unele ţări se respectă libertatea conştiinţei şi astfel şi pe cei ce din motive de conştiinţă refuză să depună vreun jurământ, permiţându-le acestora ca în locul jurământului să spună un simplu ,,DA”, în loc de a spune ,,jur solemn” sau în loc de a ridica mâna şi să jure pe Numele lui Dumnezeu sau cu mâna pe Biblie.

Chiar în România, în codul de procedura civilă (Art. 193), şi codul de procedură penală (Art. 85), se ţine cont de conştiinţă. Martorul care din motive de conştiinţă sau confesiune nu depune jurământ nu va rosti „jur ca voi spune adevărul….” ci „mă oblig ca voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu”.

De asemenea trebuie să avem grijă şi atunci când dăm o declaraţie la poliţie, unele declaraţii sunt tip, au în introducerea lor amendamentul ca cel ce semnează declaraţia să fi jurat cu mâna pe Biblie că declaraţia este adevărată. Astfel uneori poate să nu fim puşi să jurăm de poliţistul la care am dat declaraţia, însă noi dacă o vom semna-o vom minţi căci nu am jurat, ba chiar la tribunal când vom fi puşi să jurăm vom fi inconsecvenţi dacă noi am semnat o declaraţie bazată pe un jurământ, iar acolo nu mai vrem să jurăm, de aceea dacă dăm o declaraţie să o scriem fără a fi sub jurământ.

Cât despre jurământul militar este evident pentru orice copil al lui Dumnezeu că un ostaş al lui Cristos nu poate să rostească jurmăntul militar, patria lui este cerul (Evrei 11:14-16; Evrei 12:22-23). În jurământul militar apare cuvintele ,,jur să-mi apăr ţara chiar cu preţul vieţii”, care încalcă clar principiul: ,,… Să nu juraţi nicidecum,…Să nu juri nici pe capul tău (viaţa ta).

Cei care au terminat facultatea de medicină jură jurământul lui Hypocrate, acesta a fost formulat de un păgân care a trăit cu câteva sute de ani înainte de Cristos, iar pentru a înţelege conţinutul şi gravitatea lui, voi reda în continuare un fragment din el: „Jur pe Apolo, medicul, pe Asclepios, pe Higeia şi pe Panaceia, şi luând ca martori pe toţi zeii şi zeiţele, mă angajez să duc la îndeplinire, după puterile şi judecata mea, acest jurământ şi angajament scris…”

Este clar că a face acest jurământ păgân, însemnă a recunoaşte alţi dumnezei, ca şi cum ai fi un închinător politeist şi nu monoteist. Dacă consideri că ai un singur Dumnezeu adevărat, cel care s-a prezentat în Biblie sub Numele de Iehova, nu poţi lua ca martori alţi zei, căci pentru un creştin nu există alţi zei, decât – Dumnezeu Tatăl (1Corinteni 8:4-6).

Tot la fel creştinul care ţine seama de Cuvântul Domnului nu îşi va permite să jure cu ocazia angajării într-o funcţie publică, preferă să renunţe la un servicii decât să calce învăţătura lui Isus, nu va facă jurăminte nici pentru a obţine o cetăţenie într-o anumită ţară. Însă să nu uităm că nici o poruncă de-a Domnului nu este fără însemnătate, ci este viaţa noastră, astfel să nu jurăm cu nici un fel de jurământ; ci, cuvântul nostru da să fie da, şi nu să fie nu.”[2]

SURSE

  1. http://voxpublica.realitatea.net/freestyle/matei-533-si-juratul-pe-biblie-19251.html
  2. http://www.caleacrestina.ro/index.php/invatatura-crestina/500-biblia-si-juramintele
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Sănătate Spirituală

Sănătate Spirituală – Spiritualitate, Medicina Alternativă, Ezoterism și Psihologie.
Contact: office@sanatatespirituala.ro