ADHD – o boală inventată

by “„ADHD este cel mai bun exemplu de boală inventată”. Sunt cuvintele lui Leon Eisenberg, părintele științific al tulburării psihice numită „deficit de atenție și hiperactivitate”. El a făcut această afirmație în ultimul interviu, care i-a fost luat în 2009, la vârsta de 87 de ani, cu puțin timp înainte […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

“„ADHD este cel mai bun exemplu de boală inventată”. Sunt cuvintele lui Leon Eisenberg, părintele științific al tulburării psihice numită „deficit de atenție și hiperactivitate”. El a făcut această afirmație în ultimul interviu, care i-a fost luat în 2009, la vârsta de 87 de ani, cu puțin timp înainte de a muri.

Deși unii medici psihiatri i-au comentat declarația ca fiind „o exagerare”, mulți alții au ajuns, în cele din urmă, la concluzia că ADHD este prea des invocată ca afecțiune psihică în diagnosticarea vagă a comportamentului unui copil.

Renumitul profesor emerit de la Harvard Jerome Kagan, expert în dezvoltarea și psihologia copilului, spunea: „Să ne întoarcem în urmă cu 50 de ani. Avem un copil de 7 ani care se plictisește la școală și deranjează ora de clasă. Pe vremea aceea era numit leneș. Astăzi i se spune că suferă de hiperactivitate și deficit de atenție.

Fiecare copil care nu este atent la ore și are rezultate slabe la învățătură este trimis la medicul pediatru, iar acesta spune: ‘Aha! Are ADHD, să ia Ritalin’. De fapt, 90% dintre acești 5,4 milioane de copii diagnosticați astfel nu prezintă un nivel anormal de dopamină în creier. Problema e alta: dacă medicii au la dispoziție un medicament, ei vor pune un diagnostic care să corespundă cu prescrierea acestuia”.

Grație vânzărilor uriașe ale medicamentului Ritalin, Eisenberg a dus o viață de lux de pe urma unei boli fictive. A primit chiar Premiul Ruane pentru cercetări în domeniul psihiatriei copilului și adolescentului. A fost un lider în psihiatria infantilă timp de mai bine de 40 de ani. A condus echipe de cercetare pentru testarea noilor medicamente farmaceutice, a predat cursuri la universitate și a elaborat teorii privind autismul și medicina socială. Revista Psychiatric News recunoaște chiar că e vorba de… „teoriile lui Eisenberg”.

Industria medicală se folosește de pretextul „ajutorării copiilor” pentru a-i depersonaliza și deconecta de la un proces de creștere normală și sănătoasă. Părinții, inconștienți, își supun copiii efectelor îngrozitoare ale acestor medicamente, pentru a-i putea trimite mai târziu în lume, când, de fapt, ceea ce așteaptă copiii de la ei este dragoste și înțelegere.

În Statele Unite, unul din 10 băieți în vârstă de 10 ani ia zilnic o medicație pentru ADHD, iar tendința este de creștere. Psihologul american Lisa Cosgrove, împreună cu alți cercetători, a publicat rezultatele unui studiu intitulat „Legăturile financiare dintre membrii comisiei de întocmire a DSM-IV și industria farmaceutică” [n.tr.: DSM-IV = Manualul de diagnostic și statistică a tulburărilor mentale, ediția a 4-a – un nomenclator al bolilor psihice].

Autorii au descoperit că, din cei 170 de membri, 95 (adică 56%) au unul sau mai multe tipuri de asociere cu companii din industria farmaceutică, iar membrii comisiilor „Tulburări de comportament” și „Schizofrenia și alte tulburări psihice” sunt implicați financiar în proporție de 100% în companiile farmaceutice.

Aceste persoane își trag cele mai mari beneficii din boala fictivă numită ADHD. De exemplu, directorul adjunct al Secției de psihofarmacologie de la Spitalul din Massachusetts și profesor asociat de psihiatrie la Școala Medicală de la Harvard a câștigat 1 milion de dolari de pe urma investițiilor sale în companiile de medicamente, între anii 2000 și 2007.

Marc-André Gagnon și Joel Lexchin, cercetători cu vechime în domeniul farmaceutic, au efectuat un studiu care arată că în anul 2004, industria farmaceutică americană a cheltuit 24,4% din prețul unui medicament pentru a-l promova, și numai 13,4% pentru cercetări legate de efectele acestuia. Aceasta înseamnă de două ori mai mulți bani pentru a-l vinde, decât pentru a-i testa siguranța.

În aceste condiții, e firesc să ne punem întrebarea: Sunt medicamentele sigure? Iată șirul alarmant de efecte secundare date de medicamentele psihostimulante, așa cum sunt ele specificate pe prospecte: confuzie, depersonalizare, ostilitate, comportament agresiv, halucinații, atacuri de panică, amețeală, abuz de alcool, gânduri de sinucidere, impulsuri criminale.

Cunoscând toate aceste efecte ale medicamentelor create pentru „deficitul de atenție”, de ce ar vrea un părinte să-și supună copilul unor riscuri atât de mari? Dr. Edward C. Hamlyn, membru fondator al Colegiului Regal al Medicilor Generaliști din Marea Britanie, afirma încă din anul 1998: „ADHD este o escrocherie, făcută cu intenția de a justifica dependența pe viață de medicament… Consider că afacerea cu prescrierea Ritalin-ului este un malpraxis și un abuz asupra copilului”.”[1]

„ADHD-ul nu există“. Teoria controversată a unui medic cu 50 de ani de experienţă în tratarea copiilor cu deficit de atenţie şi hiperactivitate

Un medic american lansează o ipoteză care stârneşte furia părinţilor din SUA pentru că demontează ideea conform căreia ADHD-ul este o boală ce trebuie tratată ca atare. După cinci decenii în care a văzut mii de cazuri de copii şi adulţi diagnosticaţi cu ADHD, neurologul comportamental Richard Saul este convins că se fac greşeli cu urmări grave în privinţa acestei probleme, mai ales atunci când este necesar tratamentul medicamentos.

Doctorul Richard Saul atrage atenţia inclusiv în cartea pe care a lansat-o recent, intitulată „ADHD does not exist“ (ADHD nu există-n.r.), asupra faptului că în ultimii ani, nu numai în SUA, dar şi în Franţa şi Marea Britanie a crescut simţitor numărul persoanelor diagnosticate cu ADHD, iar acest fenomen are loc în tot mai multe ţări.

Astfel, un studiu realizat în Franţa, în 2004, a relevat faptul că 84% din copiii diagnosticaţi cu ADHD aveau, de fapt, deficienţă de fier. În Marea Britanie numărul reţetelor prin care doctorii prescriu medicaţie pentru ADHD s-a dublat în cazul copiilor, între 2003 şi 2008, iar în cazul adulţilor s-a triplat. „Totuşi, aceste stimulente, numite astfel pentru că sunt menite să stimuleze acele zone din creier care se prespune că nu funcţionează în parametri normali, nu ajută cu nimic în cele mai multe cazuri, dar în schimb cauzează o serie întreagă de efecte secundare, unele periculoase. Uneori pot chiar să agraveze simptomele deja existente“, afirmă doctoral Saul.

“Să tratezi ADHD-ul ca pe o boală, mai degrabă decât ca pe un set de simptome, le poate face un deserviciu teribil şi periculos atât copiilor, cât şi adulţilor diagnosticaţi cu aşa ceva, mai spune medicul american. Nu există îndoială în privinţa faptului că simptomele există: incapacitatea de a acorda atenţie detaliilor, întreruperile, agitaţia, comportamentul impulsiv etc. Dar să pui toate aceste simptome laolaltă şi să le transformi într-un diagnostic, ADHD, apoi să tratezi această aşa-zisă boală cu stimulente, este ca şi cum ai trata simptomul unui infarct, cum este durerea în piept, cu calmante, mai degrabă decât să mergi direct la sursa problemei şi să „repari“ inima“. Este o atitudine periculoasă, neglijentă şi greşită”, subliniază Richard Saul.

Medicul recunoaşte că, la rândul său, în anii ’70, s-a numărat printre acei medici care credeau cu tărie în ADHD: „Părea că acest diagnostic explica problemele legate de atenţie, probleme care afectau atâţia copii. Dar, în timp, am ajuns să înţeleg faptul că simptomele cu care veneau la mine aceşti pacienţi se datorau unei pleiade de cauze, cu totul ignorate din cauza acestei diagnosticări cu ADHD făcute mai degrabă emoţional decât raţional“, a mai explicat Richards.

Acesta povesteşte că, aşa cum a menţionat şi în cartea scrisă pe acest subiect, carte care a iscat controverse în SUA, cei mai mulţi medici au ajuns să se blocheze într-un cerc vicios al diagnosticării greşite cu ADHD şi, mai ales în SUA, a prescrierii de stimulente precum Ritalinul (medicament care se prescrie şi în România-n.r.). „Doar prin investigarea amănunţită, identificarea şi tratarea cauzelor reale îi putem ajuta cu adevărat pe aceşti pacienţi“, atrage atenţia medicul.

Richards relatează cazul unui băiat în vârstă de 13 ani diagnosticat cu ADHD, care urmase timp de un an tratament medicamentos, în paralel cu cel psihologic, iar mama puştiului a ajuns disperată în cabinetul său pentru că în ciuda medicamentelor luate nu se observase nicio îmbunătăţire a stării acestuia. După o serie de analize de sânge amănunţite, rezultatele au arătat că băiatul avea deficienţă de fier, la care se adăuga o dietă alimentară greşită. După ce venea de şcoală, copilul se hrănea cu junk food, iar combinaţia dintre lipsa de fier şi dieta alimentară săracă în fier şi bogată în zahăr contribuia la apariţia simptomelor care îi determinaseră pe medici să pună diagnosticul de ADHD.

Deficienţa de fier sau anemia cauzează oboseală fizică, deficit de atenţie şi de concentrare, dar şi probleme de memorare. La scurt timp după ce a început să ia suplimente de fier şi să aibă o dietă bazată pe mult peşte, fructe, legume şi nuci, comportamentul său şi rezultatele şcolare s-au îmbunătăţit considerabil. Problema , în acest caz, la fel ca în alte multe situaţii, a fost că diagnosticul de ADHD, dar şi administrarea de stimulente, mascaseră problema reală pe care o avea copilul“, a povestit neurologul.

Doctorul Richard Saul scrie în Daily Mail că de multe ori copiii care ajung la el nu au absolut nimic, dar din cauza „popularităţii“ de care se bucură ADHD-ul, părinţii, profesorii şi chiar mulţi dintre pacienţi, atunci când este vorba de adulţi, sunt convinşi că aceasta este afecţiunea-problemă şi vor să fie trataţi exact pentru acest lucru. La rândul lor, doctorii sunt ori mult prea ocupaţi ori, din alte motive, mult prea dornici să prescrie tratament pentru ADHD.

“Mulţi alţi pacienţi pe care i-am tratat sufereau de cu totul alte probleme decât ADHD, cum ar fi depresie, schizofrenie, sindrom Tourette sau tulburare bipolară, boli despre care se spune că are coexista cu ADHD-ul, dar în opinia mea acestea sunt, de fapt, cauzele acelor simptome ale ADHD-ului. Tratează aceste afecţiuni şi vei trata ADHD-ul”, exemplifică Richard Saul.

De asemenea, neurologul mai avertizează că folosirea pe termen lung a stimulentelor nu face decât ca pacienţii cu ADHD să aibă nevoie de doze din ce în ce mai mari, pentru că organismul se obişnuieşte cu o anumită doză şi medicaţia nu mai are efect. Iar dozele mari, pe termen lung, au fost legate de apariţia problemelor de memorie, de concentrare, de reducerea speranţei de viaţă şi chiar de creşterea probabilităţii de suicid, probleme care sunt cu atât mai grave atunci când aceste medicamente sunt luate fără a fi necesar.

În România, potrivit unei estimări a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, aproximativ 220.000 de copii suferă de ADHD, dar se consideră că numărul lor ar fi mult mai mare.”[2]

SURSE

  1. http://frumoasaverde.blogspot.ro/2014/01/adhd-cel-mai-bun-exemplu-de-boala.html
  2. http://adevarul.ro/life-style/parinti/adhd-ul-nu-exista-teoria-controversata-unui-medic-50-ani-experienta-tratarea-copiilor-diagnosticati-tulburarea-deficit-atentie-hiperactivitate-1_531efb3b0d133766a8ce0631/index.html
  3. Foto: frumoasaverde.blogspot.ro
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Sănătate Spirituală

Sănătate Spirituală – Spiritualitate, Medicina Alternativă, Ezoterism și Psihologie.
Contact: office@sanatatespirituala.ro